Reuniunea constitutivă a „Reţelei competenţelor electorale francofone” (RECEF)
În perioada 21-24 august, vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale Ştefan Urîtu a participat la Reuniunea constitutivă a „Reţelei competenţelor electorale francofone” (RECEF) susţinută de autorităţile electorale canadiene şi Organizaţia Internaţională a Francofoniei. Evenimentul a avut loc la Quebec, Canada. Printre statele fondatoare ale RECEF, alături de Republica Moldova şi Canada, se numără Belgia, Benin, Burkina Faso, Cameroun, Gabon, Mali, Rwanda, Senegal, Tunisia. În calitate de invitați speciali au fost prezenţi dl Marcel Blanchet, Director General al alegerilor (2000-2010) din Quebec şi dl Gerard Latortue, ex-prim-ministru (2004-2006) din Haiti. Organizaţia Internaţională a Francofoniei, avînd statut de observator, a fost reprezentată de dl Hugo Sada, delegatul pentru Pace, Democraţie şi Drepturile Omului din cadrul OIF, ex-consilierul Secretarului General al Francofoniei dl Ntole Kazadi şi responsabilul de proiect dl Cyril Zogo Ondo. Cu statut de observator au participat şi reprezentanţii Ministerului Relaţiilor Internaţionale al Canadei.
În cadrul Reuniunii, reprezentanţii celor 11 state fondatoare ale RECEF au discutat proiectul şi au adoptat statutul RECEF, au ales organele de conducere şi au delegat responsabili pentru înregistrarea Statutului RECEF. S-a convenit ca RECEF să fie înregistrată în Canada, acolo unde se va afla şi secretarul General al organizaţiei. Aici e cazul să menţionez că în calitate de Secretar General al RECEF a fost ales dl Jacques Droun, care este şi Director General al alegerilor şi Preşedinte al Comisiei privind reprezentarea electorală din Quebec.
Preşedinte al RECEF a fost ales cu unanimitate Generalul Siaka Sangare, Delegatul general al alegerilor din Mali, iar membri ai Biroului au fost aleşi după cum urmează: Stephan Mul, Şeful Direcţiei alegeri în cadrul Ministerului de Interne al Belgiei, Rene Aboghe Ella, Preşedintele Comisiei electorale naţionale autonome şi permanente din Gabon şi subsemnatul (Ştefan Urîtu, vicepreşedintele CEC din Moldova). S-a convenit că, în cazul în care vre-un membru al Biroului îşi va schimba locul de muncă sau va pierde legătura cu autoritatea electorală pe care o reprezenta la momentul alegerii sale, autoritatea electorală din ţara sa va avea dreptul să delege un alt membru în aceeaşi calitate. La fel, dacă delegatul ales nu va putea participa la careva dintre activitățile organizate de RECEF, acesta, împreună cu autoritatea electorala care l-a delegat, vor putea trimite o altă persoană, cu notificarea corespunzătoare a conducerii (Președintelui şi Secretarului General) a RECEF. În același scop, dar şi pentru economisirea mijloacelor, s-a convenit ca unele ședințe ale Biroului sa se producă la distantă, folosind mijloacele moderne de comunicare (telefon, e-mail, skype etc.).
Deşi discuţii intense, sincere şi constructive, au avut loc pe marginea tuturor capitolelor Statutului, cele mai aprinse au fost cele legate de mărimea şi modul de achitare a cotizației de membru al RECEF. Unii reprezentanţi au considerat că de vreme ce un stat, indiferent de mărimea lui, are un vot egal cu celelalte, atunci şi cotizația trebuie să fie egală. În opinia noastră pe care am expus-o, dacă s-ar adopta o asemenea concepţie, pentru un stat ca Republica Moldova cu circa 2,5 mln. alegători, dintre care peste un milion se află peste hotare, povara asupra contribuabililor (dacă Moldova ar fi membru la o duzină de asemenea organizaţii) ar fi foarte mare şi aceasta ar genera repulsie faţă de instituţiile democratice. Această opinie a fost susținută de reprezentanții altor state similare şi, ca urmare, au fost stabilite 3 niveluri de cotizare, în funcţie de nivelul PIB (produsul intern brut) pe cap de locuitor din fiecare ţară membră.
În viziunea noastră, Republica Moldova prin participare la fondarea RECEF îşi deschide noi oportunităţi de cooperare, dar şi de atragere de fonduri pentru implementarea proiectelor în domeniul electoral. RECEF va fi nu doar un platou de discuții şi schimb de experiență, dar va dispune şi de un grup de experți, care va facilita acest schimb de experiență şi efectuarea de cercetări aprofundate a practicilor din statele membre ale RECEF. În același scop se prevede ca ședințele Biroului si Adunările Generale, după caz, să fie organizate de fiece dată în locuri şi ţări diferite.
Pentru realizarea scopurilor statutare, în cadrul RECEF vor fi implementate diverse proiecte, elaborate atît la inițiativa organizației, cît şi la propunerea statelor membre sau a reprezentanților societăţii civile din aria francofoniei. Astfel, nivelul beneficiului fiecărui stat membru al RECEF este pus în raport de activismul fiecăruia.
Personal cred mult in perspectiva RECEF şi folosesc acest prilej pentru a-i ura viaţă lungă şi rezultate frumoase.
Stefan Urîtu,
Vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova,
Quebec, Canada – Chișinău, Republica Moldova, august 2011
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md