Raport
cu privire deplasarea reprezentanţilor Comisiei Electorale Centrale
la Moscova, Federaţia Rusă
În perioada 2-5 martie 2012 dl Alexandru Simionov, membru al Comisiei Electorale Centrale şi dna Cristina Angheli, consultant în Secţia educaţie civică, training-uri şi secretariat din cadrul Aparatului CEC, au participat, în calitate de observatori internaţionali, la monitorizarea alegerilor prezidenţiale din Federaţia Rusă, care au avut loc pe 4 martie curent.
Pe parcursul acestor zile, reprezentanţii Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova au avut întrevederi cu reprezentanţi ai organelor electorale din Federaţia Rusă şi au luat parte nemijlocit la monitorizarea scrutinului. Pe data de 3 martie curent, dl Vladimir Ciurov, preşedintele CEC din Federaţia Rusă, a prezentat corpului diplomatic şi observatorilor internaţionali Centrul informaţional al CEC „ALEGERI-2012”, care a funcţionat în zilele de 4 şi 5 martie 2012. Sarcina principală a Centrului a fost de a prezenta informaţii privind mersul votării, rata de participare şi rezultatele preliminare ale scrutinului. Toate aceste date erau furnizate în timp real, prin intermediul Sistemului Automatizat de Stat „Alegeri”. În cadrul aceluiaşi eveniment au fost prezentate utilajele tehnice moderne utilizate în procesul de votare: maşini de vot electronice, scanere optice pentru numărarea automatizată a buletinelor de vot (urnă eletronică) etc.
Preşedintele CEC din FR a susţinut şi o conferinţă de presă, unde a vorbit despre toate activităţile întreprinse de Comisia Electorală Centrală pentru organizarea alegerilor prezidenţiale din 4 martie 2012. Dl Vl. Ciurov s-a referit la numărul total al secţiilor de votare deschise pentru acest scrutin, numărul alegătorilor incluşi în listele electorale, numărul buletinelor de vot tipărite şi semnele de protecţie ale acestora, numărul observatorilor naţionali şi internaţionali acreditaţi pentru monitorizarea alegerilor, numărul mijloacelor de informare în masă şi a jurnaliştilor acreditaţi pentru reflectarea prezidenţialelor, numărul contestaţiilor depuse la CEC etc. În aceeaşi zi, în incinta CEC a avut loc Ziua uşilor deschise „Sistemul automatizat de stat „Alegeri”, unde a fost prezentată evoluţia şi funcţionarea acestui sistem, implementat în anul 1995.
La 3 martie curent, delegaţia din Republica Moldova a avut o întrevedere cu preşedintele CEC din FR, dl Vl. Ciurov în cadrul căreia au fost abordate principalele subiecte legate de organizarea alegerilor prezidenţiale din 4 martie 2012. În special s-a discutat despre Registrul electronic al alegătorilor, sondajele de opinie publică şi cele de tip exit-poll. De asemenea, a fost discutat subiectul organizării unei eventuale vizite a reprezentaţilor Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova pentru studierea detaliată a modului de implementare a noilor tehnologii în procesul de organizare şi desfăşurare a alegerilor, partea rusă declarîndu-şi deschiderea pentru o asemenea cooperare.
În ziua alegerilor prezidenţiale, 4 martie 2012, reprezentanţii delegaţiei din Republica Moldova au participat la monitorizarea alegerilor în 5 secţii de votare din circumscripţia electorală Moscova. În prima jumătate a zilei aceştia au vizitat Comisia Electorală orăşenească Moscova, unde au luat cunoştinţă de sistemul electronic „WEB ВЫБОРЫ 2012” şi vizualiza în regim on-line mersul votării în oricare secţie de votare, cu excepţia celor deschise peste hotare. La acest scrutin, CEC din FR a instalat în toate cele peste 90000 de secţii de votare cîte 2 camere video care au permis transmiterea şi vizualizarea mersului votării în regim on-line, acest experiment fiind desfăşurat pentru prima dată în Federaţia Rusă. Pe parcursul aceleiaşi zile, au fost vizitate secţiile de votare nr. 164, 201, 202, 208 şi 212 din or. Moscova, iar reprezentanţii CEC din RM au avut posibilitatea să discute despre principalele aspecte privind mersul votării cu preşedinţii secţiilor de votare. În toate secţiile vizitate de delegația CEC a RM votarea a decurs fără incidente.
După închiderea secţiilor de votare, ora 21.00 (ora Moscovei), în Centrul informaţional al CEC „ALEGERI-2012” a avut loc prezentarea datelor preliminare privind rezultatele alegerilor prezidenţiale în unele entităţi ale Federaţiei Ruse. Către ora 21.00 au fost procesate 14% din numărul total de procese-verbale ale comisiilor electorale teritoriale.
În dimineaţa zilei de 5 martie 2012, dl Alexandru Simionov şi dna Cristina Angheli au asistat la conferinţa de presă desfăşurată de Comisia Electorală Centrală din Federaţia Rusă privind totalizarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 4 martie curent. Datele preliminare prezentate de conducerea Comisiei au fost furnizate de Sistemul Automatizat de Stat „Alegeri”. Ulterior, Misiunea de obsevatori a CSI a prezentat Declaraţia cu privire la monitorizarea pregătirii şi desfăşurării alegerilor prezidenţiale în Federaţia Rusă din 4 martie 2012.
În aceeaşi zi, dna Cristina Angheli, reprezentant al Aparatului Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova a avut o întrevedere cu dl Alexandru V. Ivanchenko, conducătorul Centrului de instruire şi tehnologii electorale pe lîngă CEC din Federaţia Rusă. În cadrul întrunirii s-a discutat despre modalităţile de instruire a membrilor comisiilor electorale teritoriale, despre sarcinile de bază ale Centrului de instruire, precum şi despre campania de informare a alegătorilor pentru alegerile prezidenţiale din 4 martie 2012.
Ex.: Cristina Angheli
Tel: 251-462
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md