Chișinău, CEC – În cadrul ședinței de astăzi, 31 octombrie 2017, Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit pentru data de 20 mai 2018 desfășurarea alegerilor locale noi ale primarului comunei Jora de Mijloc, raionul Orhei.
Tot astăzi, CEC a luat act cu privire la rapoartele financiare ale concurenților electorali din campania electorală a alegerilor locale noi din 19 noiembrie 2017, la situația din 27 octombrie 2017. Potrivit hotărîrii CEC, rapoartele privind veniturile și cheltuielile din campania electorală a alegerilor locale noi din 19 noiembrie 2017, depuse de concurenții electorali Partidul Politic ”Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” și Partidul Democrat din Moldova, au fost întocmite și prezentate în corespundere cu prevederile legislației electorale. Totodată, Comisia a solicitat Partidului Politic Partidul Popular din Republica Moldova, Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, Partidului Naţional Liberal, Partidului Liberal și Partidului Politic „Partidul Popular European din Moldova” să informeze despre faptul deschiderii sau nedeschiderii contului cu mențiunea ”Fond electoral”. În cazul nedeschiderii contului, să informeze Comisia despre acest fapt și să desfășoare doar activități de campanie sau promovare electorală ce nu implică cheltuieli financiare..
De asemenea, Comisia a luat act cu privire la rapoartele privind veniturile și cheltuielile din campania electorală a referendumului local privind revocarea primarului general al municipiului Chișinău, din data de 19 noiembrie 2017 depuse de participanții la referendum - Partidul Politic ”Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” și Partidul Liberal.
Comisia a acreditat 246 persoane în calitate de observatori naționali din partea Asociației obștești „Promo-LEX”, în vederea monitorizării alegerilor locale noi ale primarilor în unele localități și referendumului local din data de 19 noiembrie 2017.
În ședința publică de astăzi, CEC a confirmat persoana responsabilă de finanţe din partea Partidului Național Liberal pentru perioada campaniei electorale a alegerilor locale noi din data de 19 noiembrie 2017 și a adoptat mai multe hotărîri de atribuire a mandatelor de consilier în unele consilii raionale, orăşeneşti, sătești (comunale).
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md