Chișinău, CEC – Comisia Electorală Centrală s-a sesizat vizavi de informațiile publicate de RISE Moldova privind corectitudinea informației din Registrul de Stat al Alegătorilor (RSA).
Menționăm, că scopul campaniei de sensibilizare a cetățenilor privind necesitatea verificării datelor din RSA și a aplicației create de CEC, https://verifica.cec.md/, prin care poate fi efectuată verificarea on-line, este de a depista eventualele probleme și/sau erori. Încurajăm toți cetățenii să continue să își verifice datele din RSA, iar în perioada electorală, din listele electorale, și să ne sesizeze cu referire la astfel de situații, în vederea asigurării acurateței informațiilor despre alegători. CEC nu modifică în mod arbitrar nici o informație din RSA.
Informăm că Registrul de Stat al Alegătorilor a fost creat în anul 2014, prin importarea automată din Registrul de Stat al Populației (RSP) a datelor privind persoanele care aveau 18 ani împliniți și dețineau cetățenia Republicii Moldova. Așa cum datele despre persoanele menționate în investigație, la acel moment, erau incluse în RSP, acestea au fost introdus automat și în RSA. Subliniem că Registrul de Stat al Alegătorilor nu permite operatorilor să introducă alegători, în mod manual, să creeze identități sau IDNP-uri, iar toate operațiunile efectuate în sistem sunt înregistrate și verificate.
Datele din RSA sunt actualizate zilnic, în baza informației din RSP, în baza unui sistem de interoperabilitate. În momentul cînd, în RSP unei persoane îi este retrasă cetățenia sau este declarată decedată, în RSA persoana nu este exclusă, dar îi este anulat statutul de alegător.
Identitatea falsă a persoanelor, reprezintă o abatere penală și este anulată prin hotărîrea instanței de judecată, care ulterior este transmisă către Agenția Servicii Publice (anterior CRIS ”Registru”), deținătoarea Registrului de Stat al Populației. Așa cum la momentul proiectării Registrului de Stat al Alegătorilor, acesta nu a fost programat pentru astfel de situații, datele despre aceste persoane au rămas în continuare active.
CEC nu aplică în mod arbitrar statutul de retras persoanelor incluse în RSA.
Experimentul prin care RISE a efectuat o înregistrare prealabilă nu demonstrează altceva decît că sistemul funcționează, dar nu presupune că persoana în cauză din oficiu va vota la următoarele alegeri. Aplicația înregistrare prealabilă, nu stă la baza formării listelor electorale, dar reprezintă o informație statistică, necesară pentru deschiderea secțiilor de votare extrateritoriale peste hotarele țării.
Reiterăm faptul că CEC este o instituție transparentă și deschisă, bine pregătită să soluționeze operativ și profesionist orice problemă apărută în procesul electoral. Instituția va depune și în continuare eforturi conjugate pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor.
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md