CEC – Astăzi, 14 februarie 2017, la Comisia Electorală Centrală a avut loc ședința grupului de lucru interinstituțional pentru elaborarea proiectului de lege pentru modificarea și completarea Codului electoral și a legislației conexe. La ședință au participat membri ai CEC, ai Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului Republicii Moldova, reprezentanți ai Ministerului Justiției, Biroului pentru Relații cu Diaspora și ai Asociației Promo-LEX.
Scopul grupului de lucru constituit este analiza Codului electoral și a legislației conexe, identificarea deficiențelor și lacunelor existente în legislația electorală, elaborarea propunerilor de modificare a Codului electoral și a cadrului legal conex, inclusiv prin prisma procedurilor electorale aplicabile la scrutinul prezidențial din 2016, de asemenea ținînd cont de recomandările făcute de către misiunile de observare a alegerilor.
Membrii grupului de lucru și-au exprimat încrederea că activitatea acestuia va fi una productivă, astfel încît, pînă la sfîrșitul lunii martie curent, toate propunerile ce vizează modificarea și completarea legislației electorale să fie sistematizate într-un document și transmise instituțiilor de resort pentru examinare și promovare.
În cadrul ședinței de azi, membrii grupului de lucru au discutat aspecte tehnice legate de organizarea activității grupului, precum și stabilirea agendei pentru viitoarele întruniri. Următoarea ședință a grupului va avea loc la 6 martie curent.
Amintim că anterior CEC a identificat lacunele și deficiențele existente în legislația și procedurile electorale în urma desfășurării scrutinelor din 2014 și 2015. Constatările și propunerile formulate anterior se vor regăsi în noul document de modificare a cadrului normativ de referință și al celui conex.
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md