CEC, Chișinău - În legătură cu informațiile apărute în instituțiile mass-media cu privire la declarațiile unor oficiali europeni, Comisia Electorală Centrală (CEC) comunică următoarele.
Pînă la moment, persoanele în cauză nu au fost acreditate în calitate de observatori internaționali pentru monitorizarea scrutinului prezidențial din 30 octombrie 2016.
Totodată, atragem atenția asupra faptului că, potrivit normelor legale, observatorii sunt obligaţi să fie imparţiali în exercitarea obligaţiilor şi să nu-şi exprime părerile personale sau preferinţele politice vizavi de anumiţi concurenţi electorali sau privind unele probleme ce apar în procesul alegerilor.
Totodată, atragem atenția și asupra faptului că legislația electorală națională interzice persoanelor care nu sunt cetățeni ai Republicii Moldova să desfășoare activități de agitație electorală.
În acest context, CEC recomandă tuturor observatorilor să cunoască şi să respecte legislaţia în vigoare a Republicii Moldova, să-şi îndeplinească obligaţiile într-o manieră corectă și să nu intervină în procesul alegerilor în favoarea unor concurenți electorali, precum și să se abţină să facă orice fel de comentarii în public, inclusiv în prezenţa reprezentanţilor mass-media sau unor alte persoane interesate, pînă la închiderea secţiilor de votare despre observările pe care le-au efectuat.
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md