CEC, - În legătură cu recentele comentarii la informația despre numărul de alegători incluși în Registrul de Stat al Alegătorilor, declarăm următoarele.
La 22 august 2016, Comisia Electorală Centrală (CEC) a făcut publică o informație despre numărul total de alegători incluși în Registrul de Stat al Alegătorilor (RSA). Potrivit acesteia, la data respectivă, în Republica Moldova erau înregistrați 3 237 032 cetățeni cu drept de vot. Această cifră cuprinde date despre toți cetăţenii care beneficiază de dreptul constituțional de a alege, inclusiv despre cei aflați în străinătate, precum și cei care au atins vîrsta de 18 ani şi nu au interdicţii legale de a alege.
Totodată, cifra de 2 853 802 reprezintă numărul de cetățeni cu drept de vot atribuiți pe circumscripțiile electorale din țară, iar discrepanța de date dintre numărul total de alegători din RSA și cei incluși în listele electorale se explică prin categoria de persoane fără domiciliu ori reședință, precum și cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot domiciliați în unităţile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităţilor constituţionale ale statului.
Notă: conform datelor RSA, pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, în listele electorale de bază au fost înscriși 2 800 827 alegători, iar în cadrul alegerilor locale generale din 15 iunie 2015 – 2 814 262 alegători.
Remarcăm faptul că datele din RSA sînt importate din Registrul de Stat al Polulației (RSP), care reprezintă un sistem de evidenţă unică automatizată a cetăţenilor Republicii Moldova. La rîndul său, actualizarea Registrului depinde de operativitatea cu care se realizează colectarea și transmiterea informației despre cetățenii Republicii Moldova.
În acest context, CEC face apel către toate entitățile implicate în procesul de evidență și documentare a populației: administrația publică locală, organele de stare civilă și ÎS „CRIS „Registru” să-și fortifice eforturile pentru actualizarea datelor despre cetățenii Republicii Moldova.
CEC este preocupată de întocmirea unor liste electorale corecte și veridice. De aceea, invită toți cetățenii cu drept de vot din Republica Moldova să-și verifice datele personale în Registrul de Stat al Alegătorilor, care este accesibil pe pagina web oficială a Comisiei. Totodată, atragem atenția că, începînd cu data de 9 octombrie curent, la sediile secțiilor de votare listele electorale de bază pentru scrutinul prezidențial vor fi puse la dispoziția publicului. Astfel, îndemnăm alegătorii, partidele politice, misiunile de observatori să se implice în verificarea corectitudinii datelor din liste.
Avînd în vedere cele expuse, CEC nu recunoaște aprecierile aduce la adresa instituției și a membrilor Comisiei care, în opinia noastră, se fac cu intenția de a reduce din credibilitatea societății în procesul electoral.
Comisia îşi reiterează adeziunea fermă la valorile democratice dînd asigurări că va menţine şi dezvolta o instituţie deschisă, transparentă şi profesionistă care este în permanenţă pregătită să-şi realizeze atribuţiile la cel mai înalt nivel şi într-un cadru electoral accesibil.
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md