CEC, Chișinău – Pe data de 7 iunie, va avea loc Reuniunea de nivel înalt pentru crearea Asociației Internaționale a Femeilor din Managementul Electoral (Women in Electoral Management (WEM) – International).
Crearea Asociației Internaționale de promovare a egalității de gen în structurile de administrare a alegerilor a fost inițiată în septembrie 2015, de către Comisia Electorală Centrală și Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral din Moldova, cu susținerea Programului ONU „Femeile în politică” și a Programului PNUD „Îmbunătățirea calității democrației prin suport parlamentar și electoral”. Noua instituție va avea scopul de a mobiliza organele de administrare electorală din țările membre să traseze și să implementeze angajamente reale în domeniul egalității de gen și să promoveze șanse egale de accedere la toate nivelurile de luare a deciziilor în viața politică, economică și publică a ambelor genuri.
De asemenea, în cadrul inaugurării Asociației va fi lansată Publicația Globală „Un Ghid pentru Organele de Management Electoral cu privire la Promovarea Egalității de Gen și Participării Femeilor”, realizat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women). Totodată, vor fi prezentate infograficele privind „Egalitatea de Gen în Procesele Electorale din Republica Moldova”. Pentru mai multe detalii, vedeți agenda atașată.
Evenimentul va avea loc la Chișinău, între orele 09:00 - 10:00, conform agendei anexate, în incinta hotelului Radisson Blu, sala de conferințe „Blue”, etajul 2 (Str. Mitropolit Varlaam 77).
Persoana de contact: Rodica Sîrbu, şef, Direcţia comunicare, relaţii publice şi mass-media, Comisia Electorală Centrală, tel.: 069811339, 0(22) 251468, e-mail: rodica.sirbu@cec.md sau Victor Pruteanu, specialist-coordonator metodist, CICDE, tel.: 068818083, email: victor.pruteanu@cicde.md.
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md