Chişinău, CEC - În legătură cu situația creată de căderea, pentru cîteva ore în ziua de 30 noiembrie, a SIAS “Alegeri”, Comisia Electorală Centrală explică următoarele.
În prima oră de activitate (7.00-8.00) a birourilor electorale a secțiilor de votare, sistemul electronic a funcționat adecvat sarcinii stabilite. Ulterior, la Comisie au fost recepționate mai multe semnale legate de anumite probleme tehnice privind conexiunea la SIAS “Alegeri”. Deși anterior sistemul a fost testat atît la capacitate, cît și la securitate, cu antrenarea acelorași operatori, în ziua alegerilor, acesta n-a rezistat mai mult de o oră. În regim de urgență, tehnicienii au identificat cauzele și conexiunea a fost restabilită. Totodată, pentru a nu periclita procesul electoral în acest interval de timp, operatorii au prelucrat informaţia în regim manual.
Remarcăm faptul că SIAS “Alegeri” reprezintă un sistem intranet și nu internet. Astfel, primele concluzii ale specialiștilor în domeniul tehnologiilor informaționale denotă că această cădere a fost generată de încărcătura excesivă a sistemului cu sarcini necunoscute la moment, altele decît cele specifice funcției de bază. În prezent, un grup de experți examinează cauzele care ar fi stat la baza disfuncționalității temporare a sistemului, pe care Comisia Electorală Centrală le va face publice ulterior.
În aceste condiții, Comisia dă asigurări că situația creată în prima parte a zilei alegerilor, 30 noiembrie curent, n-a afectat desfășurarea procesului electoral, în partea ce ține de asigurarea dreptului la vot a cetățenilor Republicii Moldova, precum și celelalte operațiuni electorale precum numărarea voturilor și totalizarea rezultatelor.
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md