Chişinău, CEC – Astăzi, 2 septembrie 2014, dr. Iurie Ciocan, președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), a participat la atelierul de lucru „Votul în diasporă”, organizat în cadrul celui de-al VI-lea Congres al Diasporei.
În cadrul întrevederii cu cetățenii Republicii Moldova, stabiliți peste hotare, participanți la lucrările Congresului, președintele CEC s-a expus asupra dreptului la vot, în deosebi în ceea ce privește votul în afara țării și politica statului în domeniul susținerii și utilizării potențialului diasporei. Discuțiile au vizat și reușitele Comisiei în această direcție, particularitățile organizării şi desfăşurării alegerilor peste hotarele ţării, legislația ce reglementează votarea peste hotare și informarea alegătorilor aflați în străinătate.
În acest context, dr. Iurie Ciocan a făcut referință la lansarea serviciului electronic privind înregistrarea prealabilă a cetățenilor Republicii Moldova de peste hotare cu drept de vot, ce are drept scop identificarea concentrațiilor majore de alegători în vederea constituirii secțiilor de votare suplimentare.
Amintim că în aceste zile, la Chișinău, își desfășoară lucrările cel de-al VI-lea Congres al Diasporei, organizat de Biroul pentru Relații cu Diaspora. La Congres participă instituțiile administrației publice centrale și asociații ale diasporei din peste 25 de state.
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md