„Pentru difuzare imediată"
Comisia Electorală Centrală a înregistrat încă un candidat independent la alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010
Chişinău, CEC –În şedinţa de vineri, 22 octombrie 2010, Comisia Electorală Centrală l-a înregistrat pe dl Stati Gabriel în calitate de candidat independent la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pentru alegerile din 28 noiembrie 2010.
În aceiaşi şedinţă CEC a stabilit responsabilităţi suplimentare ce ţin de asigurarea desfăşurării în bune condiţii a viitoarelor alegeri în sarcina Ministerului Economiei, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, Ministerului Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Serviciului de Informaţii şi Securitate, „Moldtelecom" S.A.
Vineri, CEC a acreditat în calitate de observatori naţionali 493 de persoane din partea Asociaţiei obşteşti „PROMO-LEX" în vederea monitorizării alegerilor parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010.
#############################################
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md