„Pentru difuzare imediată”
Comisia Electorală Centrală a aprobat textul mesajului de mulţumire adresat tuturor persoanelor implicate în campania electorală la alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010.
Chişinău, CEC – În şedinţa de luni, 6 decembrie 2010, Comisia Electorală Centrală a aprobat textul mesajului de mulţumire adresat tuturor persoanelor implicate în campania electorală la alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010 şi a decis conferirea diplomelor de merit şi menţiunilor funcţionarilor electorali.
În mesajul de mulţumire se spune:
Actualele alegeri parlamentare anticipate au constituit un test pentru întreaga societate. Rata sporită de participare la scrutinul din 28 noiembrie curent este o dovadă a înaltului spirit civic şi a ataşamentului faţă de valorile democratice al cetăţenilor Republicii Moldova, cărora am dori să le aducem mulţumiri.
Comisia Electorală Centrală ţine să exprime mulţumiri şi membrilor consiliilor electorale de circumscripţie şi birourilor electorale ale secţiilor de votare pentru profesionalism şi abnegaţie în exercitarea atribuţiilor delegate privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a XIX-a.
Misiunile internaţionale, care au monitorizat scrutinul, şi organizaţiile neguvernamentale au confirmat faptul că alegerile parlamentare anticipate au fost în general bine administrate, într-un mod transparent şi imparţial, şi au făcut posibilă competiţia unui număr mare de concurenţi electorali, care au reprezentat pluralitatea de opinii şi opţiuni ale spectrului nostru politic. Au fost îndeplinite majoritatea recomandărilor OSCE, Consiliului Europei şi Comunităţii Statelor Independente în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea alegerilor.
În acest context, Comisia Electorală Centrală îşi reafirmă gratitudinea faţă de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, concurenţii electorali, observatorii naţionali şi internaţionali şi reprezentanţii mass-media pentru conlucrarea fructuoasă în cadrul alegerilor parlamentare anticipate.
Pentru profesionalismul înalt în exercitarea atribuţiilor delegate în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010 CEC a decis conferirea diplomelor de merit – membrilor consiliilor electorale de circumscripţie şi birourilor electorale ale secţiilor de votare, reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale şi funcţionarilor Aparatului Comisiei Electorale Centrale (500 de persoane) şi a menţiunilor – membrilor consiliilor electorale de circumscripţie şi birourilor electorale ale secţiilor de votare (375 de persoane).
La şedinţa de astăzi a fost examinată şi o contestaţie din partea reprezentantului concurentului electoral Partidul Comuniştilor din Republica Moldova în Comisia Electorală Centrală, dl Vadim Moţarschi. CEC a admis parţial această contestaţie în partea ce ţine de înlăturarea erorilor din datele preliminare în baza proceselor-verbale originale; excluderea de la calculul numărului de alegători care au participat la votare a celor 929 de alegători care au votat pe foi A4; oferirea de către CEC a informaţiei privitor la votarea pe liste suplimentare, inclusiv în baza certificatelor cu drept de vot şi votarea la domiciliu (cu urna mobilă). În rest cerinţele contestatarului au fost respinse.
Luni, CEC a decis dizolvarea consiliilor electorale de circumscripţie şi birourilor electorale ale secţiilor de votare, precum şi a aprobat modelul legitimaţiei deputatului în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIX-a.
#############################################
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md