„Pentru difuzare imediată”
Comisia Electorală Centrală sărbătoreşte Ziua Internaţională a Alegerilor prin organizarea mai multor evenimente tematice
Chişinău, CEC – Joi, 3 februarie 2011, Comisia Electorală Centrală organizează cu ocazia Zilei Internaţionale a Alegerilor mai multe activităţi menite să atragă atenţia cetăţenilor asupra importanţei alegerilor într-o societate democratică.
Şirul evenimentelor va începe la data de 3 februarie, ora 9:00, cînd reprezentanţii mass-media sunt invitaţi la o conferinţă de presă dedicată Zilei Internaţionale a Alegerilor. Evenimentul va avea loc la Institutul Muncii, str. Zimbrului, 10, sala nr.3, et.1. Tot atunci vor fi lansate două concursuri pentru tineri „Cel mai reuşit slogan motivaţional la alegerile locale generale” şi „Cel mai bun poster motivaţional la alegerile locale generale”. Regulamentele concursurilor pot fi găsite pe pagina web a Comisiei www.cec.md.
Imediat după conferinţa de presă, la ora 10:00 în incinta Institutului Muncii (str. Zimbrului nr.10, sala nr. 6, et. 2) va începe seminarul de analiză post-electorală a ultimelor alegeri desfăşurate. La eveniment vor participa circa 50 de persoane – foşti funcţionari electorali de diferite nivele şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale, experţi internaţionali inclusiv de la Comisia de la Veneţia. Seminarul de 2 zile este organizată cu suportul IFES, PNUD şi Consiliul Europei.
În aceiaşi zi, la ora 11.00 la Facultatea de drept a Universităţii de Stat (str. Iablocikin 2/1, blocul VII, sala 103) va avea loc o masă rotundă cu tema „Raţiunea de a vota”. Evenimentul la care vor participa cadre universitare, studenţi şi reprezentanţi ai Comisiei Electorale Centrale este desfăşurat în parteneriat cu Institutul Tineretului Guvernator din Moldova.
Graţie suportului acordat de Compania publică IPNA Teleradio-Moldova, joi, 3 februarie 2011, se vor desfăşura un şir de emisiuni televizate şi radiofonice cu participarea conducerii CEC dedicate Zilei Internaţionale a Alegerilor. Astfel:
- la Radio Moldova, în data de 3 februarie 2011, între 8.10 – 8.45, emisiunea „Primatul legii”, cu participarea dlui Iurie Ciocan, secretarul CEC;
- la Radio Moldova, în data de 3 februarie 2011, între 18.15 – 19.00, emisiunea „Forţa junimii”, cu participarea dlui Iurie Ciocan, secretarul CEC;
- la Moldova 1, în data de 3 februarie 2011, între 21.40 – 22.40, emisiunea „Moldova în direct”, cu participarea dlui Eugeniu Ştirbu, preşedintele CEC.
În parteneriat cu Institutul Tineretului Guvernator din Moldova şi cu Academia muzică, teatru, film, arte plastice a fost elaborat un spot de educaţie civică dedicat Zilei Internaţionale a Alegerilor. Spotul va fi difuzat prin amabilitatea unor posturi TV din ţară şi este plasat pe canalul CEC http://www.youtube.com/watch?v=3OvhTXOADrk.
Amintim că iniţiativa de a institui în prima zi de joi din luna februarie o Zi a alegerilor a fost lansată în anul 2005 la Conferinţa Globală a Oficialilor Electorali desfăşurată în Ungaria. Comisia Electorală Centrală felicită cetăţenii Republicii Moldova cu ocazia Zilei Internaţionale a Alegerilor pentru al 4-lea an consecutiv.
#############################################
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md