„Pentru difuzare imediată"
Rolul autorităţilor publice locale în organizarea alegerilor locale generale din acest an va fi discutat la Comisia Electorală Centrală
Chişinău, CEC – Marţi, 12 aprilie 2011, ora 10.00, Comisia Electorală Centrală va desfăşura un seminar cu participarea secretarilor consiliilor raionale şi municipale, preturilor municipiului Chişinău şi reprezentanţii Comitetului Executiv al U.T.A. Găgăuzia.
În cadrul seminarului „Organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale generale din 5 iunie 2011”vor fi abordate subiecte referitoare la competenţa organelor administraţiei publice locale la întocmirea listelor electorale, suportul acordat de administraţia publică locală în procesul de instruire a funcţionarilor electorali şi rolul administraţiei publice locale în organizarea alegerilor locale generale.
Evenimentul va avea loc în sala de conferinţe/şedinţe a Comisiei Electorale Centrale, str. Vasile Alecsandri, 119, et. 3, mun. Chişinău.
Mass-media este invitată.
#############################################
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md