„Pentru difuzare imediată”
Comisia Electorală Centrală aacreditat ultimii observatori pentru monitorizarea alegerilor locale generale din 5 iunie 2011
Chişinău, CEC – În şedinţa de vineri, 3 iunie 2011, Comisia Electorală Centralăa acreditat ultimii observatori pentru monitorizarea alegerilor locale generale din 5 iunie 2011, după cum urmează:
- o persoană în calitate de expert electoral internaţional din partea Comisiei Electorale Centrale a Ucrainei;
- 11 persoane în calitate de observatori naţionali din partea Asociaţiei Obşteşti „Centrul Dezvoltării Sociale”;
- o persoană în calitate de observator internaţional din partea Biroului de Cooperare al Elveţiei pentru Republica Moldova;
- 9 persoane în calitate de observatori naţionali din partea Asociaţiei Obşteşti „FEMIDA”;
- 14 persoane în calitate de observatori internaţionali din partea Organizaţiei obşteşti „SILBA-Support Initiative for Liberty and Democracy”, Danemarca.
În total, pentru monitorizarea alegerilor din 5 iunie 2011, CEC a acreditat 146 de observatori internaţionali şi 1010 observatori naţionali.
În aceeaşi şedinţă, CEC a luat act de informaţiile generalizate, prezentate de autorităţile publice centrale pînă la data de 3 iunie 2011, ce reflectă asigurarea condiţiilor necesare pentru desfăşurarea a alegerilor locale generale din 5 iunie 2011.
Vineri, CEC a aprobat desfăşurarea experimentului ştiinţific în domeniul electoral privind testarea votului prin aprobare şi a votului prin regula Borda raportat la votul majoritar la alegerile primarului general al municipiului Chişinău din 5 iunie 2011, în secţiile de votare nr. 46, 92, 117, 163 şi 223 din circumscripţia electorală municipală Chişinău, nr. 1.
####################################################
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md