Chişinău, CEC – Astăzi, 21 noiembrie 2013, Comisia Electorală Centrală marchează 16 ani de activitate permanentă.
Comisia Electorală Centrală a fost creată în baza Codului electoral, adoptat în anul 1997. Scopul principal pentru care a fost înființată autoritatea electorală ierarhic superioară în stat este realizarea politicii electorale și aplicarea uniformă a legislației în domeniu, organizarea și desfășurarea alegerilor.
Pe parcursul acestor ani, Comisia a organizat scrutine naționale și locale și a urmărit ca acestea să se desfășoare în strictă conformitate cu prevederile Codului electoral şi bunelor practici internaţionale în domeniul electoral.
Comisia Electorală Centrală este o instituţie deschisă, independentă, transparentă şi profesionistă şi în permanenţă pregătită să-şi îndeplinească atribuţiile la cel mai înalt nivel, asigurînd un cadru electoral accesibil, în care cetăţenii au încredere.
Pe parcursul anilor de activitate, Comisia Electorală Centrală a înregistrat progrese în realizarea următoarelor direcţii ale politicii electorale, şi anume în domeniul finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale, informatizării proceselor electorale, actualizării şi verificării listelor electorale, perfecţionării cadrului legal şi creşterii capacităţilor instituţionale.
Comisia va depune în continuare eforturi susţinute pentru asigurarea unui climat favorabil principiilor democratice şi înaltelor standarde de organizare şi desfăşurare a alegerilor libere şi corecte.
Cu prilejul acestei aniversări, Comisia Electorală Centrală adresează felicitări tuturor funcţionarilor electorali şi aleşilor poporului.
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md