Chişinău, CEC – În perioada 27-30 noiembrie curent, la Comisia Electorală Centrală se află într-o vizită de lucru o delegaţie a Comitetului pentru Votul Electronic, de pe lîngă Autoritatea Electorală din Estonia, avînd drept scop informarea autorităţilor din Republica Moldova despre necesităţile şi condiţiile de implementare a votării electronice.
Astăzi, 28 noiembrie, a fost organizată o masă rotundă, la care au participat membri şi funcţionari ai Aparatului Comisiei Electorale Centrale, dar şi reprezentanţi ai fracţiunilor parlamentare, Cancelariei de Stat, Centrului Resurselor Informaţionale de Stat „Registru”, Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Ministerului Apărării şi ai Centrului de Telecomunicaţii Speciale.
Experţii estonieni au făcut o prezentare a sistemului e-voting din Estonia. Subiectele enunţate au vizat administrarea electronică, baza legală şi cea materială pentru votarea prin internet. O atenţie deosebită a fost acordată sistemului informaţional electoral şi registrului electronic al populaţiei. Tarvi Martens, preşedintele Comitetului pentru Votul Electronic din Estonia a remarcat că Registrul electronic al populaţiei a fost elaborat timp de 10 de ani, Estonia devenind primul stat din lume care a organizat votarea electronică juridic recunoscută cu proiectul-pilot în alegerile municipale din Tallinn în octombrie 2005, iar în 2007, primele alegeri parlamentare cu posibilitatea de a vota online au fost organizate cu succes.
Epp Maaten, vicepreşedinte al Comitetului, a relatat despre metodele de votare în Estonia, precum şi despre mecanismele şi etapele de organizare şi desfăşurare a alegerilor. Un factor interesant reprezintă observarea proceselor electorale, care necesită două luni şi este o provocare pentru misiunile de observatori naţionali şi internaţionali.
Vizita experţilor estonieni a fost posibilă datorită suportului oferit de către Programul Naţiunilor Unite pentru dezvoltare (PNUD) pentru Democraţie/Alegeri în Moldova.
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md