Chişinău, CEC – În perioada 2-7 decembrie curent, reprezentanţii Comisiei Electorale Centrale a Georgiei se află într-o vizită de studiu la Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova.
Vizita constituie o bună oportunitate pentru schimbul de experienţă între autorităţile electorale ale celor două ţări în vederea îmbunătăţirii practicilor în domeniul de interes comun, şi anume în cel al înregistrării alegătorilor, întocmirii şi actualizării listelor electorale, instruirii funcţionarilor electorali.
Membrii delegaţiei vor avea întrevederi cu vicepreşedintele CEC, dr. Ştefan Urîtu, secretarul Comisiei, Andrei Volentir, funcţionarii aparatului de lucru al CEC şi reprezentanţii Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral pe lîngă Comisia Electorală Centrală (CICDE).
Din componenţa delegaţiei georgiene fac parte Davit Kirtadze, vicepreşedintele Comisiei, Ioseb Tatarashvili şi Shorena Khorbaladze, membri ai Comisiei, Giorgi Ezugbaia, şeful Departamentului administrativ, Centrul pentru Dezvoltarea Sistemelor Electorale, Reforme și Training, şi Mamuka Samkharadze, şeful Departamentului tehnologii informaţionale şi managementul bazelor de date, şef-adjunct al Agenţiei Oficiului Serviciilor Publice al Ministerului Justiţiei din Georgia.
Vizita delegaţiei se înscrie în contextul dialogului bilateral între Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova şi Comisia Electorală Centrală a Georgiei, acesta reflectînd obiectivele comune asumate privind intensificarea cooperării şi asistenţei în domeniul electoral.
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md