H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul raional Ştefan Vodă
Prin sesizarea din 20 septembrie 2013, însoţită de actele confirmative, secretarul Consiliului raional Ştefan Vodă a informat Comisia Electorală Centrală asupra stării de incompatibilitate în care se află consilierul Vitalie Rusanovschi ales pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova în componenţa consiliului respectiv.
Din materialele prezentate rezultă că dl Rusanovschi Vitalie deţine mandatul de consilier în Consiliul raional Ştefan Vodă, iar de la 12 iunie 2013 exercită concomitent funcţia de şef adjunct al Oficiului teritorial Căuşeni al Cancelariei de Stat. Astfel, se constată starea de incompatibilitate prevăzută la art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, conform căreia mandatul alesului local este incompatibil cu calitatea de persoană cu funcţie de demnitate publică.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul raional Ştefan Vodă îi revine candidatului supleant Luchian Serghei de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Ştefan Vodă din 16 iunie 2011.
În temeiul art. 18 alin. (2), 22 lit. u) şi 133 alin. (12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art. 5 alin (3) al Legii nr. 768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct. 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se ridică, în legătură cu incompatibilitatea funcţiei, mandatul consilierului Vitalie Rusanovschi ales pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova în Consiliul raional Ştefan Vodă.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul raional Ştefan Vodă candidatului supleant Luchian Serghei de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 22 octombrie 2013
Nr. 2241
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md