H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Glinjeni, raionul Fălești
Consiliul sătesc Glinjeni, raionul Fălești, prin decizia nr. 4/3 din 10 septembrie 2018, a ridicat, în legătură cu absenţa fără motive întemeiate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, mandatul consilierului Hurciuc Valentin ales pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii respective.
Conform documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Glinjeni îi revine candidatului supleant Cebanciuc Lilian de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Fălești, din 23 iunie 2015.
Totodată, Comisia constată că decizia consiliului sătesc a fost adoptată la data de 10 septembrie 2018, iar la Comisie a parvenit în data de 16 octombrie 2018. Astfel, rezultă că secretarul Consiliului sătesc Glinjeni nu a respectat termenul stabilit la pct. 30 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013.
În temeiul art. 18 alin. (2), art. 144 alin. (12) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art. 5 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct. 18 lit. c), pct. 29 și pct. 30 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală hotărăşte:
1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Glinjeni.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Glinjeni, raionul Fălești, candidatului supleant Cebanciuc Lilian de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova.
3. Se preavizează consilierul Cebanciuc Lilian asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.
4. Se atenţionează secretarul Consiliului sătesc Glinjeni, doamna Carabaș Natalia, asupra necesităţii respectării termenului stabilit la pct. 30 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013.
5. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina-web oficială a Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președintele
Comisiei Electorale Centrale Alina RUSSU
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Veaceslav AGRIGOROAE
Chișinău, 06 noiembrie 2018
Nr. 1864
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md