H O T Ă R Î R E
cu privire la aderarea Comisie Electorale Centrale la „Reţeaua competenţelor electorale francofone” (RECEF)
În perioada 21-24 august 2011, vicepreşedintele Comisiei Electorale Centrale, domnul Ştefan Urîtu, a participat la Reuniunea constitutivă a „Reţelei competenţelor electorale francofone” (RECEF), susţinută de autorităţile electorale canadiene şi Organizaţia Internaţională a Francofoniei. Evenimentul a avut loc la Quebec, Canada.
În cadrul reuniunii, domnul Ştefan Uîrtu a votat pentru adoptarea statutului organizaţiei şi alegerea organelor de conducere, astfel Comisia Electorală Centrală devenind membru fondator al RECEF. Ulterior, Comisia Electorală Centrală a fost aleasă în calitate de membru al Biroului RECEF.
Conform statutului RECEF, fiecare membru urmează să achite o cotizaţie anuală proporţională venitului pe cap de locuitor al ţării respective. Astfel, Comisia Electorală Centrală urma să achite cotizaţia anuală în mărime de 1000 (una mie) dolari canadieni, pentru anii 2012 şi 2013. Cotizaţia menţionată nu a fost achitată din cauză că sumele respective nu au fost prevăzute în bugetul Comisiei pentru anii menţionaţi, dar şi în legătură cu necesitatea clarificării unor aspecte de ordin juridic.
La 23 octombrie 2013, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a răspuns la solicitarea CEC şi a confirmat că semnarea de către Comisia Electorală Centrală a statutului RECEF nu cade sub incidenţa Legii nr. 595-XIV din 24 septembrie 1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova. Ca urmare, în devizul de cheltuieli al CEC pentru anul 2014 a fost prevăzută suma necesară pentru achitarea cotizaţiei respective.
Ţinînd cont de cele expuse şi în conformitate cu art. 18 din Codul electoral nr. 1381 – XIII din 21 noiembrie 1997, pct. 30 lit. f) şi pct. 31 lit. a) din Regulamentul cu privire la activitatea Comisiei Electorale Centrale, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 137 din 14 februarie 2006, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se confirmă calitatea de membru la „Reţeaua competenţelor electorale francofone” (RECEF) a Comisiei Electorale Centrale.
2. Se numeşte vicepreşedintele Comisiei Electorale Centrale în calitate de persoană responsabilă de colaborarea Comisiei Electorale Centrale cu „Reţeaua competenţelor electorale francofone” (RECEF).
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele Comisiei Electorale Centrale
|
Iurie CIOCAN |
Secretarul Comisiei Electorale Centrale |
Andrei VOLENTIR |
|
|
Chişinău, 5 noiembrie 2013 Nr. 2272
|
|
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md