H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul comunal Cneazevca, raionul Leova
Consiliul comunal Cneazevca, prin decizia nr. 7/3 din 3 octombrie 2013, a ridicat, în legătură cu absenţa fără motive întemeiate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, mandatul consilierului Guz Ion ales pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii nominalizate.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul comunal Cneazevca îi revine candidatului supleant Papuc Iurie de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Leova din 16 iunie 2011. La atribuirea mandatului s-a ţinut cont de declaraţia candidatului supleant Tomşa Nicolae de pe lista aceluiaşi partid, prin care acesta refuză atribuirea mandatului de consilier.
În temeiul art. 18 alin. (2) şi 133 alin. (12) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997 şi în conformitate cu pct. 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul comunal Cneazevca.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Cneazevca, raionul Leova, candidatului supleant Papuc Iurie de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 12 noiembrie 2013
Nr. 2282
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md