H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Oniţcani, raionul Criuleni
Secretarul Consiliului sătesc Oniţcani, raionul Criuleni, a transmis Comisiei Electorale Centrale cererea de demisie a consilierului Bordian Tamara aleasă pe lista Partidului Democrat din Moldova şi documentele necesare atribuirii mandatului de consilier candidatului supleant.
În conformitate cu documentele electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Oniţcani îi revine candidatului supleant Cotoman Tatiana de pe lista Partidului Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Criuleni din 21 iunie 2011.
În temeiul art. 18 alin. (2), 22 lit. u) şi 133 alin. (12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art. 5 alin. (3) al Legii nr. 768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct. 17 şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se ridică, în legătură cu cererea de demisie, mandatul consilierului Bordian Tamara aleasă pe lista Partidului Democrat din Moldova în Consiliul sătesc Oniţcani.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Oniţcani, raionul Criuleni, candidatului supleant Cotoman Tatiana de pe lista Partidului Democrat din Moldova.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele Comisiei Electorale Centrale |
Iurie CIOCAN |
Membrul Comisiei Electorale Centrale |
Svetlana GUȚU |
Chişinău, 13 decembrie 2013 Nr. 2346 |
|
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md