H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul comunal Lipnic, raionul Ocniţa
Consiliul comunal Lipnic, prin decizia nr. 6.1 din 10 decembrie 2013, a ridicat, în legătură cu absenţa fără motive întemeiate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, mandatul consilierului Puica Valeriu ales pe lista Partidului Liberal. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii nominalizate.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul comunal Lipnic îi revine candidatului supleant Gaivas Anatolie de pe lista Partidului Liberal, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Ocniţa din 15 iunie 2011. La atribuirea mandatului s-a ţinut cont de adeverinţa eliberată de primărie prin care se confirmă aflarea peste hotarele ţării a candidatului supleant Puica Veaceslav de pe lista aceluiaşi partid.
În temeiul art. 18 alin. (2) şi 133 alin. (12) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997, pct. 18 lit. c) şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul comunal Lipnic.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Lipnic, raionul Ocniţa, candidatului supleant Gaivas Anatolie de pe lista Partidului Liberal.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele Comisiei Electorale Centrale |
Iurie CIOCAN |
Secretarul Comisiei Electorale Centrale |
Andrei VOLENTIR |
Chişinău, 14 ianuarie 2014
Nr. 2396
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md