H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Otac, raionul Rezina
Secretarul Consiliului sătesc Otac din raionul Rezina a transmis Comisiei Electorale Centrale cererea de demisie a consilierului Cioban Anghelina aleasă pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova şi documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Otac îi revine candidatului supleant Ceban Angela de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Rezina din 14 iunie 2011. La atribuirea mandatului s-a ţinut cont de declaraţia candidatului supleant Lefter Grigore de pe lista aceluiaşi partid, prin care acesta refuză atribuirea mandatului de consilier.
În temeiul art. 18 alin. (2), 22 lit. u), 133 alin. (12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art. 5 alin. (3) din Legea nr. 768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct. 17, 23 şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se ridică, în legătură cu cererea de demisie, mandatul consilierului Cioban Anghelina aleasă pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova în Consiliul sătesc Otac.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Otac, raionul Rezina, candidatului supleant Ceban Angela de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Vicepreşedintele Comisiei Electorale Centrale |
Ştefan URÎTU |
Secretarul Comisiei Electorale Centrale |
Andrei VOLENTIR |
Chişinău, 31 ianurie 2014 Nr. 2430 |
|
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md