H O T Ă R Î R E
cu privire la aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor
de organizare şi desfăşurare a alegerilor locale noi ale consilierilor
în Consiliul comunal Cealîc, raionul Taraclia, din data de 11 mai 2014
În scopul punerii în aplicare a hotărîrilor Comisiei Electorale Centrale nr. 706 din 13 septembrie 2011 şi nr. 2297 din 26 noiembrie 2013 privind desfăşurarea alegerilor locale noi şi în temeiul art. 18, 26 şi 139 din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se aprobă Programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor de organizare şi desfăşurare a alegerilor locale noi ale consilierilor în Consiliul comunal Cealîc, raionul Taraclia, din data de 11 mai 2014 (se anexează).
2. Prezentul program se remite pentru informare şi realizare Primăriei comunei Cealîc, partidelor politice reprezentate în Parlament, precum şi organelor electorale, după constituirea acestora.
3. Monitorizarea nivelului de realizare a acţiunilor din Program se va efectua conform procedurii aprobate în acest sens.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele Comisiei Electorale Centrale
|
Iurie CIOCAN |
Secretarul Comisiei Electorale Centrale
|
Andrei VOLENTIR |
Chişinău, 25 martie 2014 Nr. 2467 |
|
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md