La 10 ianuarie 2005 reprezentantul Blocului electoral "MOLDOVA DEMOCRATĂ" în Comisia Electorală Centrală dl Nicolae Gârbu a adresat Comisiei Electorale Centrale o contestaţie, în care se face referire la două emisiuni televizate difuzate de Compania "Teleradio-Moldova" la 31 decembrie 2004 şi 3 ianuarie 2005, ce conţineau materiale privind activitatea Guvernului şi Preşedinţiei.Autorul contestaţiei consideră că timpul utilizat pentru difuzarea acestor subiecte urmează să fie inclus în timpul de antenă rezervat concurentului electoral -Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, reprezentanţii cărora au fost plasaţi în aceste subiecte.De menţionat că materialele la care se referă reprezentantul blocului au fost difuzate pînă la aprobarea, prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale din 8 ianuarie 2005, a Concepţiei şi Regulamentului privind reflectarea campaniei electorale în mijloacele de informare în masă şi, deci, nu puteau fi reglementate cum cere autorul contestaţiei. Materialele difuzate în buletinele de ştiri în care nu se face referire la campania electorală şi care nu conţin apeluri pentru a susţine sau a vota un anumit concurent electoral nu pot fi apreciate ca agitaţie electorală, cum prevede art. 47 (alin.) 4 al Codului electoral, la care în varianta redusă se referă reprezentantul blocului în Comisia Electorală Centrală dl Nicolae Gârbu. Pentru considerentele expuse, Comisia Electorală Centrală HOTĂRĂŞTE: 1. Se ia act de contestaţie reprezententului Blocului electoral "MOLDOVA DEMOCRATĂ".2. în scopul excluderii eventualelor încălcări ale legislaţiei electorale, se atenţionează concurenţii electorali şi instituţiile audiovizualului asupra necesităţii respectării, pe perioada campaniei electorale, a prevederilor Codului electoral şi Regulamentului privind reflectarea campaniei electorale în mijloacele de informare în masă.
PreşedinteleComisiei Electorale Centrale Petru RAILEAN
SecretarulComisiei Electorale Centrale Valentin VIZANT
Chişinău, 13 ianuarie 2005Nr. 667
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md