H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Neculăieuca, raionul Orhei
Secretarul Consiliului sătesc Neculăieuca din raionul Orhei a transmis Comisiei Electorale Centrale cererea de demisie a consilierului Vîrlan Parascovia aleasă pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova şi documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Neculăieuca îi revine candidatului supleant Stici Fedora de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 20 iunie 2011. La atribuirea mandatului s-a ţinut cont de declaraţiile candidaţilor supleanţi Bejan Gheorghe şi Lungu Tudor de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, prin care aceştia refuză atribuirea mandatului de consilier şi de adeverinţa eliberată de primărie prin care se confirmă aflarea peste hotarele ţării a candidatului supleant Dobrovolschi Grigore de pe lista aceluiaşi partid.
Totodată, Comisia Electorală Centrală reţine că cererea de demisie a fost depusă la consiliu în data de 16 decembrie 2013, iar documentele necesare atribuirii mandatului de consilier candidatului supleant au parvenit la Comisie abia la 20 martie 2014, fiind depăşit termenul prevăzut de legislaţie.
În temeiul art. 18 alin. (2), 22 lit. u), 133 alin. (12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art. 5 alin. (2) lit. f) şi alin. (3) din Legea nr. 768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct. 23, 25 şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se ridică, în legătură cu cererea de demisie, mandatul consilierului Vîrlan Parascovia aleasă pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova în Consiliul sătesc Neculăieuca.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Neculăieuca, raionul Orhei, candidatului supleant Stici Fedora de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova.
3. Se preavizează consilierul Stici Fedora asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.
4. Se atenţionează secretarul Consiliului sătesc Neculăieuca asupra necesităţii respectării termenelor stabilite la pct. 23 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013.
5. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 28 martie 2014
Nr. 2489
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md