Pe data de 20 ianuarie 2005 reprezentantul Partidului Social Democrat din Moldova în Comisia Electorală Centrală dl Russu Serghei a depus la Comisia Electorală Centrală o cerere în care se menţionează că posturile de televiziune PRO TV şi Pervâi canal v Moldove refuză să încheie contract cu formaţiunea politică pe care o reprezintă privind amplasarea publicităţii electorale. în opinia autorului, astfel se încalcă legislaţia în vigoare şi în special prevederile art. 2 alin. (1) din Legea cu privire la radioteleviziune, art. 47 din Codul electoral. Autorul cererii consideră de asemenea că prin refuzul posturilor de televiziune sus-numite de a amplasa publicitatea se încalcă şi Constituţia Republicii Moldova, deoarece instituţiile mass-media, atât publice cât şi cele private, sunt obligate să informeze cetăţenii în mod corect.Comisia Electorală Centrală a examinat cererea şi a constatat că în conformitate cu pct. 32 din Concepţia reflectării campaniei electorale pentru alegerile parlamentare de către instituţiile audiovizualului din Republica Moldova, aprobată prin hotărârea CEC nr. 608 din 6 ianuarie 2005, instituţiile private ale audiovizualului, care nu doresc să se implice sub nici o formă în campania electorală, âşi fac publică intenţia nu mai târziu de 5 zile din data publicării Concepţiei. Posturile de televiziune respective au anunţat Comisia că nu se vor implica în campania electorală. Prin urmare, refuzul posturilor de televiziune în cauză de a încheia contract cu PSDM este justificat.
în temeiul celor expuse şi în conformitate cu art. 26 alin. (1) lit. l) din Codul electoral, Comisia Electorală Centrală HOTĂRĂŞTE:
Respingerea cererii înaintate de Partidul Social Democrat din Moldova ca fiind neîntemeiată.
PreşedinteleComisiei Electorale Centrale Petru RAILEAN
Secretarul Comisiei Electorale Centrale Valentin VIZANT
Chişinău, 28 ianuarie 2005
Nr. 724
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md