H O T Ă R Î R E
cu privire la aprobarea modelului buletinului de vot
pentru alegerea consilierilor în Consiliul comunal Cealîc, raionul Taraclia
În conformitate cu art. 18, 26 alin. (1) lit. f), 48, 49 alin. (2) şi 130 din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997 şi Regulamentul cu privire la procedurile de tragere la sorţi, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1811 din 15 august 2008, Comisia Electorală Centrală HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă modelul buletinului de vot pentru alegerea consilierilor, în Consiliul comunal Cealîc, raionul Taraclia.
Partea de sus a buletinului de vot conţine inscripţia ,,BULETIN DE VOT”, tipul şi data desfăşurării alegerilor locale noi.
La o distanţă de 10 mm mai jos de data alegerilor locale noi se aplică două numere: în partea stîngă – numărul de ordine al circumscripţiei electorale, iar în partea dreaptă – numărul de ordine al secţiei de votare.
Pe buletinul de vot, sub cele două numere, tot la distanţa de 10 mm, se imprimă patrulatere de 110 mm x 20 mm, numărul cărora va corespunde numărului de concurenţi electorali. Lăţimea buletinului de vot este de 140 mm, iar lungimea va corespunde numărului de patrulatere care se înserează la o distanţă de 2,5 mm.
În patrulater, în partea stîngă, se imprimă semnul sau simbolul concurentului electoral cu dimensiunile 15 mm x 15 mm, iar în partea dreaptă, la aceeaşi distanţă de latura de sus şi cea de jos – un cerc cu diametrul de 15 mm, în care alegătorul va aplica ştampila cu inscripţia „Votat”.
În buletinul de vot, în centrul patrulaterului se înscrie:
- numele şi prenumele candidatului independent, anul naşterii, profesia (ocupaţia), funcţia, locul de muncă, urmate de cuvintele „candidat independent”;
- denumirea completă a partidului sau altei organizaţiei social-politice, blocului electoral.
2. Buletinul de vot se va tipări pe hîrtie opacă (mată) de culoare gri afumat (cod BBD2E1).
3. Concurenţii electorali se înscriu în buletinul de vot cu litere majuscule de aceeaşi mărime, aceleaşi caractere, în ordinea stabilită prin tragerea zilnică la sorţi de către organul electoral care i-a înregistrat.
4. Buletinul de vot se întocmeşte în conformitate cu Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.
5. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 30 aprilie 2014
Nr. 2535
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md