H O T Ă R Â R E
cu privire la atribuirea mandatului de consilier
în Consiliul comunal Palanca, raionul Drochia
Conform art.5 alin.(2) lit. g) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, art. 24 alin. (3) din Legea nr.436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală, Consiliul comunal Palanca, prin decizia nr. 4/4 din 14 august 2008, a declarat vacant mandatul de consilier deţinut de Bodiu Nicolae, în legătură cu decesul acestuia, ales pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii nominalizate.
în temeiul documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul comunal Palanca revine dlui Slabâi Victor, candidat supleant pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, confirmată prin hotărârea Judecătoriei Drochia din 12 iunie 2007. La atribuirea mandatului s-a ţinut cont de declaraţiile dlor Şveţ Vasile, Cebotari Constantin şi dnei Leontiev Nina, candidaţi supleanţi pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, prin care refuză mandatul de consilier.
în conformitate cu art. 133 alin. (12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală HOTĂRĂŞTE:
1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul comunal Palanca.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Palanca, raionul Drochia, dlui Slabâi Victor, candidat supleant pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Eugeniu ŞTIRBU
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Chişinău, 10 martie 2009
Nr. 2290
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md