H O T Ă R Â R E
cu privire la contestaţia nr. AP-9/86 din 7 martie
Membrul reprezentant al Mişcării Social-Politice "ACŢIUNEA EUROPEANĂ" în Comisia Electorală Centrală, dl Nicolae Ghenciu, a depus
Contestaţia a fost înregistrată
în motivarea contestaţiei se arată că Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, care este concurent electoral în alegerile parlamentare, a oferit alegătorilor calendare pentru anul 2009, acestea conţinînd simbolul partidului şi sloganurile "Moldova europeană "- o construim âmpreună!", "Votez" în care litera "e" este imprimată în formă de seceră şi ciocan, precum şi "Schimbarea în bine doar cu PCRM". Se menţionează că, în conformitate cu art. 47 alin. (5) din Codul electoral, fiecare material publicitar trebuie să includă denumirea concurentului electoral, data tipăririi, tirajul materialului şi denumirea tipografiei care l-a tipărit. După cum precizează contestatarul, pe calendarul tipărit sînt indicate doar tirajul şi denumirea concurentului electoral, însă nu sînt arătate data tipăririi şi denumirea tipografiei care le-a tipărit, precum şi nu există nici o menţiune referitoare la faptul dacă editarea calendarelor s-a efectuat din fondul electoral al PCRM. în baza acestor constatări, autorul contestaţiei conchide că au fost încălcate pct. 4 din Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova, precum şi prevederile art. 47 alin. (5) din Codul electoral.
în contestaţie se mai arată că în perioada 01 "- 07 martie 2009 fiecare calendar avea anexat la el un mărţişor, alegătorilor fiindu-le astfel oferite câte un calendar şi un mărţişor. Contestatarul face trimitere la art. 38 alin. (7), prin care concurenţilor electorali li se interzice să propună alegătorilor bani, cadouri, să distribuie fără plată bunuri materiale, inclusiv din ajutoare materiale sau din alte acţiuni de binefacere, considerînd calendarele oferite fără plată alegătorilor de către PCRM drept bunuri materiale, cadouri şi, ca urmare, calificînd aceste acţiuni ale PCRM ca încălcare a prevederilor art. 38 alin. (7) din Codul electoral.
Autorul contestaţiei consideră că acest concurent electoral urmează a fi sancţionat de către Comisia Electorală Centrală în conformitate cu art. 69 din Codul electoral cu avertisment pentru încălcarea art. 38 alin. (7) şi art. 47 alin. (5) din Codul electoral.
Contestatarul precizează, de asemenea, că, potrivit art. 47 alin. (5) din Codul electoral, răspunderea pentru conţinutul materialelor electorale publicitare, difuzate sau publicate, o poartă concurentul electoral.
în baza celor afirmate, contestatarul solicită sancţionarea concurentului electoral PCRM cu avertisment pentru încălcarea reglementărilor art. (38) alin. (7) şi art. 47 alin. (5) din Codul electoral, interzicerea concurentului electoral PCRM să difuzeze în continuare cu titlu de publicitate electorală materialele care nu corespund art. 47 alin. (5) din Codul electoral, precum şi verificarea dacă calendarul şi procurarea mărţişoarelor au fost efectuate din fondul electoral al PCRM.
Examinînd contestaţia depusă, Comisia Electorală Centrală constată:
Punctul 4 subpunctele 2) şi 5) din Regulamentul privind finanţarea campaniilor electorale şi a partidelor politice stipulează expres că în campania electorală se interzice comandarea materialelor electorale publicitare cu mijloace financiare care nu au fost virate în contul «Fond electoral» al concurentului respectiv şi folosirea surselor financiare nedeclarate şi neînscrise în contul «Fond electoral», norme respectate de către concurentul electoral PCRM, deoarece prin factura nr. 12 din 17 februarie 2009 şi ordinul de plată nr. 69 din 19 februarie 2009 se confirmă că editarea calendarelor a fost efectuată din fondul electoral al PCRM, respectiv cu identificarea persoanei care le-a tipărit, firma Metrompas SRL. De asemenea, se constată că în rapoartele financiare ale concurentului electoral în cauză au fost incluse cheltuielile legate de fabricarea calendarelor, respectîndu-se astfel prevederile art. 38 alin. (6) şi art. 47 alin. (5) din Codul electoral.
în conformitate cu art. 65 alin. (2) din Codul electoral, contestaţiile depuse trebuie să cuprindă motivele ce o generează, probele care stau la baza acesteia, însă, din cele constatate mai sus, se poate conchide că la depunerea contestaţiei contestatarul nu a ţinut cont de aceste prevederi ale articolului citat.
Referitor la distribuirea mărţişorului de către concurentul electoral PCRM, Comisia Electorală Centrală menţionează că, prin art. 38 alin. (7) din Codul electoral şi punctul 4 subpunctul 4) din Regulamentul privind finanţarea campaniilor electorale şi a partidelor politice, concurenţilor electorali li se interzice sa propună alegătorilor cadouri. Normele în cauză, însă, nu definesc noţiunea de "cadou". Actele legislative în vigoare ale Republicii Moldova, care utilizează termenul "cadouri", definesc această noţiune. De exemplu, Legea nr. 16-XVI din 15 februarie 2008 cu privire la conflictul de interese stipulează expres la art. 23 alin. (3) că se interzice primirea cadourilor dacă valoarea acestora, pentru o singură dată, depăşeşte mărimea unui salariu mediu pe ţară, iar Legea nr. 25-XVI din 22 februarie 2008 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici prevede la art. 11 alin. (2) că funcţionarul public poate accepta, conform normelor de politeţe şi de ospitalitate unanim recunoscute, semne de atenţie şi suvenire simbolice a căror valoare nu depăşeşte un salariu minim pe ţară, stabilit prin hotărâre de Guvern (conform punctului 1 al Hotărârii Guvernului nr. 15 din 19 ianuarie 2009 privind stabilirea cuantumului salariului minim pe ţară, salariul minim pe ţară cu începere de la 1 ianuarie 2009 este stabilit în cuantum de 600 lei lunar), ori valoarea mărţişorului anexat la calendar nu depăşeşte mărimea unui salariu minim pe ţară.
Totodată, prin referinţa nr. 02-14 din 26 martie 2009 adresată Comisiei Electorale Centrale, concurentul electoral PCRM susţine că mărţişorul nu are nici o atribuţie la concurentul electoral Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, întrucât acesta nu a comandat şi nici nu a distribuit mărţişoare âmpreună cu calendarele respective. Contestatarul nu a prezentat probe concludente prin care ar demonstra că anume concurentul electoral Partidul Comuniştilor din Republica Moldova este responsabil de distribuirea mărţişoarelor, astfel nefiind respectat art. 65 alin. (2) din Codul electoral.
Avînd în vedere cele menţionate, Comisia Electorală Centrală constată că autorul contestaţiei nu a ţinut cont de prevederile art. 38 alin. (6) şi (7), art. 47 alin. (5), art. 65 alin. (2) din Codul electoral, de dispoziţiile regulamentare cuprinse la punctului 4 subpunctele 2), 4) şi 5) din Regulamentul privind finanţarea campaniilor electorale şi a partidelor politice, precum şi de normele statuate la art. 23 alin. (3) din Legea nr. 16-XVI din 15 februarie 2008 cu privire la conflictul de interese şi art. 11 alin. (2) din Legea nr. 25-XVI din 22 februarie 2008 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici.
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu art. 18, 26, 38, 65, 67 din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală HOTĂRĂŞTE:
Se respinge contestaţia membrului reprezentant al Mişcării Social-Politice "ACŢIUNEA EUROPEANĂ" în Comisia Electorală Centrală, dl Nicolae Ghenciu, ca fiind nefondată.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Eugeniu ŞTIRBU
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Chişinău, 27 martie 2009
Nr. 2414
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md