H O T Ă R Â R Ecu privire la contestaţia nr. AP "- 9/156 din 28 martie
La data de 28 martie 2009, membrul reprezentant al Partidului Liberal Democrat din Moldova în Comisia Electorală Centrală, dl Ştefan Creangă, a depus la Comisia Electorală Centrală o contestaţie în care solicită:
- avertizarea concurentului electoral, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, pentru încălcarea normelor Codului electoral;
- interzicerea distribuirii CD-ului "Schimbarea în bine "- doar cu PCRM!" pe parcursul perioadei electorale.
Contestaţia a fost înregistrată la Comisia Electorală Centrală sub nr. AP "- 9/156 din 28 martie 2009.
în contestaţie se arată că la data de 26 martie 2009, ora 15.00, în oraşul Orhei concurentul electoral PCRM a organizat un concert la care au evaluat mai mulţi interpreţi şi au participat aproximativ o mie de alegători. Se menţionează că PCRM a oferit în dar fiecărui alegător prezent la acest concert, precum şi celor din piaţa agricolă, câte un CD imprimat cu muzica interpreţilor ce au evaluat la concert.
Contestatarul invocă încălcarea de către concurentul electoral PCRM a prevederilor art. 38 alin. (7), potrivit căruia "concurenţilor electorali li se interzice să propună alegătorilor bani, cadouri, să distribuie fără plată bunuri materiale, inclusiv din ajutoarele umanitare sau din alte acţiuni de binefacere".
Examinînd contestaţia şi probele anexate (un CD cu piese muzicale şi plicul în care acesta este ambalat), Comisia Electorală Centrală constată că pe corpul acestui CD, ce conţine 20 de piese ale unor interpreţi autohtoni, sînt imprimate denumirea concurentului electoral, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, şi simbolul electoral al acestuia, precum şi textul "Schimbarea în bine "- doar cu PCRM!". CD-ul se află într-un ambalaj de carton în formă de plic, pe recto fiind tipărită denumirea şi simbolul concurentului electoral, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, şi textul "Schimbarea în bine "- doar cu PCRM!", iar pe verso este înscris textul "Din suflet "- pentru prieteni!" şi lista cu cele 20 de piese de pe disc.
Comisia Electorală Centrală apreciază că materialul prezentat ca probă, şi anume CD-ul cu 20 de piese muzicale şi plicul în care este ambalat acest CD, reprezintă un bun material care a fost fabricat la comanda concurentului electoral PCRM în temeiul contractului de furnizare nr. 1/03-09 din 3 martie 2009 încheiat cu SRL "Trimedial".
Comisia Electorală Centrală constată, de asemenea, că la 19 martie 2009 SRL "Trimedial" a trimis concurentului electoral PCRM factura nr. 0000000002 în care a indicat denumirea mărfii "CD imprimate în plic "- Schimbarea spre bine doar cu PCRM", în număr de 50 mii de exemplare, preţul unei singure unităţi "- 6 lei şi valoarea totală de 300 mii lei, care a fost achitată la 23 martie 2009 prin ordinul de plată nr. 257 în contul fondului electoral şi inclusă în raportul financiar din 25 martie 2009.
în cazul de faţă şi în conformitate cu prevederile art. 285 alin. (1) din Codul civil, CD-ul cu imprimări de muzică se consideră bun material, care are anumită valoare economică şi utilitate socială de divertisment.
Prin urmare, distribuind materialele menţionate, concurentul electoral PCRM a încălcat prevederile art. 38 alin. (7) din Codul electoral în partea ce ţine de oferirea fără plată a bunurilor materiale alegătorilor.
La fel, şi în temeiul pct. 4 al Regulamentului privind finanţarea campaniilor electorale şi a partidelor politice, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 2167 din 20 februarie 2009, se interzice concurenţilor electorali în perioada campaniei electorale de a propune sume de bani, cadouri, bunuri materiale fără plată, inclusiv din ajutoare umanitare sau din alte acţiuni de binefacere cu excepţia materialelor ilustrative şi a insignelor, pregătite special pentru agitaţia electorală.
în acest sens, Comisia Electorală Centrală remarcă că CD-ul vizat nu poate fi atribuit la categoria materialelor ilustrative şi a insignelor, pregătite special pentru agitaţia electorală.
Din aceste considerente şi în conformitate cu art. 18, 26, 38, 65, 67 şi 69 din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală HOTĂRĂŞTE:
1. Se admite contestaţia membrului reprezentant al Partidului Liberal Democrat din Moldova în Comisia Electorală Centrală, dl Ştefan Creangă.
2. Se avertizează concurentul electoral, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, asupra necesităţii respectării prevederilor art. 38 alin. (7) din Codul electoral.
3. Se interzice concurentului electoral, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, să distribuie CD-ul "Schimbarea în bine "- doar cu PCRM!" pe parcursul perioadei electorale.
PreşedinteleComisiei Electorale Centrale Eugeniu ŞTIRBU
SecretarulComisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Chişinău, 31 martie 2009
Nr. 2460
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md