H O T Ă R Â R E
cu privire la contestaţiile nr.AP-9/179, nr.AP-9/180, nr.AP-9/182 şi nr.AP-9/184 din 5 aprilie 2009 ale membrilor reprezentanţi cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală, dnii Ştefan Creangă, Nicolae Raileanu, Victor Morgoci şi Andrei Volentir
Pe data de 5 aprilie 2009 la Comisia Electorală Centrală au fost depuse 4 contestaţii ale membrilor reprezentanţi cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală, dl Ştefan Creangă - din partea concurentului electoral PLDM, dl Nicolae Raileanu - din partea concurentului electoral AMN, dl Victor Morgoci - din partea concurentului electoral PL şi dl Andrei Volentir - din partea concurentului electoral PDM, în care se solicită:
- atenţionarea postului de televiziune "Eu TV" pentru încălcarea legislaţiei electorale şi obligarea acestuia să respecte prevederile Codului electoral;
- sesizarea Consiliului Coordonator al Audiovizualului cu privire la constatarea încălcării legislaţiei electorale de către postul de televiziune "Eu TV".
- concurentul electoral AMN solicită, suplimentar, sancţionarea concurentului electoral PPCD.
în motivarea contestaţiilor se arată că, pe data de 4 aprilie 2009, instituţia audiovizuală "Euro TV" a pus pe post, între orele 21.30 şi 23.00, emisiunea "Media expres" care purta un vădit caracter de agitaţie electorală, în cadrul căreia mai mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova, dar şi un cetăţean străin, Vladimir Socor, au făcut agitaţie în favoarea concurentului electoral PPCD şi în defavoarea altor concurenţi electorali.
Reprezentanţii PDM, PLDM şi AMN invocă încălcarea art.47 alin.(14) din Codul electoral, care stabileşte că în ziua alegerilor şi cea precedentă ei nu se admite nici un fel de agitaţie electorală. Reprezentantul PL consideră că au fost încălcate inclusiv prevederile art.38 alin.(6) în privinţa comandării materialelor publicitare în favoarea concurenţilor electorali şi pct.24 din Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale în alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova în privinţa utilizării materialelor de arhivă.
în urma examinării contestaţiei şi a probelor anexate (înregistrări video şi audio ale emisiunii vizate), s-a confirmat că, într-adevăr, de către postul de televiziune "Eu TV" a fost difuzată pe data de 4 aprilie 2009 emisiunea cu elemente de agitaţie electorală "Media expres" cu menţiunea "în reluare", fapt ce contravine art.47 alin.(14) din Codul electoral.
Totodată, Comisia observă că în conformitate cu art. 65 alin.(1) din Codul electoral alegătorii şi concurenţii electorali pot contesta acţiunile (inacţiunile) şi hotărârile consiliilor şi birourilor electorale, acţiunile (inacţiunile) concurenţilor electorali în organele electorale, respectînd ierarhia sistemului organelor electorale, şi în instanţele de judecată.
în cazul de faţă se contestă acţiunile unei instituţii a audiovizualului, or organul de control şi supraveghere a respectării normelor legale de către radiodifuzori este CCA.
în acest temei, Comisia Electorală Centrală consideră necesară sesizarea Consiliului Coordonator al Audiovizualului, asupra verificării acţiunilor postului de televiziune "Eu TV" sub aspectul respectării prevederilor Codului electoral şi al Regulamentului precitat, precum şi întreprinderii măsurilor conform legislaţiei în vigoare.
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu art.18, 26 şi 65 din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997 şi art.37 din Codul audiovizualului, Comisia Electorală Centrală HOTĂRĂŞTE:
1.Se admit parţial contestaţiile nr.AP-9/179, nr.AP-9/180, nr.AP-9/182 şi nr.AP-9/184 din 5 aprilie 2009 ale membrilor reprezentanţi cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală, dnii Ştefan Creangă, Nicolae Raileanu, Victor Morgoci şi Andrei Volentir, în partea încălcării de către postul de televiziune "Eu TV" a prevederilor art.47 alin.(14) din Codul electoral.
2. Se sesizează Consiliul Coordonator al Audiovizualului asupra verificării acţiunilor postului de televiziune "Eu TV" sub aspectul respectării prevederilor Codului electoral şi al Regulamentului privind reflectarea campaniei electorale în alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova, întreprinderii măsurilor conform legislaţiei în vigoare, cu informarea Comisiei Electorale Centrale asupra acestora.
3. în rest contestaţiile se resping.
PreşedinteleComisiei Electorale Centrale Eugeniu ŞTIRBU
SecretarulComisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Chişinău, 5 aprilie 2009
Nr. 2498
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md