HOTĂRÂRE
cu privire la contestaţia nr. APA-9/25 din 13 iulie 2009 şi cererea suplimentară nr. APA "- 9/37 din 21 iulie 2009 a membrului reprezentant al Partidului Politic "Partidul Liberal Democrat din Moldova" în Comisia Electorală Centrală, dl Ştefan Creangă
Membrul reprezentant al Partidului Politic "Partidul Liberal Democrat din Moldova" în Comisia Electorală Centrală, dl Ştefan Creangă, a depus
Contestaţia a fost înregistrată
în motivarea contestaţiei se arată că la 13 iulie 2009 Consiliul electoral al circumscripţiei electorale raionale Cantemir nr. 8, prin hotărârea nr. 5/1, a constituit birourile electorale ale secţiilor de votare, printre care şi biroul electoral al secţiei de votare Ţolica nr. 44, dnei Cemârtan Maria fiindu-i refuzată confirmarea în calitate de membru al respectivului birou pe motivul acreditării acesteia în calitate de observator.
Autorul contestaţiei menţionează că PLDM a solicitat, în conformitate cu art. 29 din Codul electoral, înregistrarea membrilor cu drept de vot delibirativ în birourile electorale ale secţiilor de votare pentru perioada campaniei electorale din cadrul alegerilor Parlamentare din 29 iulie 2009, printre care s-a numărat şi dna Cemârtan Maria (a.n. 1959, b.i. A 43048095). De asemenea, a înaintat o cerere, în conformitate cu art. 63 din Codul electoral, privind acreditarea observatorilor PLDM pentru monitorizarea alegerilor în secţiile de votare în perioada campaniei electorale din cadrul alegerilor parlamentare din 29 iulie 2009, printre care s-a numărat şi dna Cemârtan Nicoleta (a.n. 1988, b.i. A 43050782).
în contestaţie se spune că la data de 3 iulie 2009 PLDM a depus
Ulterior, la data de 21 iulie 2009, dl Şt. Creangă a depus o cerere suplimentară la contestaţia prezentată anterior, înregistrată la Comisia Electorală Centrală sub nr. APA-9/37 din 21 iulie 2009, în care susţine că în procesul acreditării observatorilor din partea PLDM au fost admise erori tehnice, iar ulterior CECER Cantemir nr. 8 a refuzat efectuarea modificărilor de rigoare.
în opinia dlui Şt. Creangă, CECER Cantemir nr. 8 a constituit biroul electoral al secţiei de votare Ţolica nr. 44 cu încălcarea prevederilor art. 29 din Codul electoral, şi anume în partea ce ţine de neincluderea membrului propus de către concurentul electoral PLDM, fapt pentru care solicită:
- anularea hotărârii nr. 4/3 din 10 iulie 2009 a CECER Cantemir nr. 8 în partea ce ţine de acreditarea în calitate de observator în cadrul secţiei de votare Ţolica nr. 44;
- adoptarea unei noi hotărâri de către CECER Cantemir nr. 8 prin care să fie acreditată în calitate de observator dna Cemârtan Nicoleta în cadrul secţiei de votare Ţolica nr. 44;
- anularea hotărârii nr. 5/1 din 13 iulie 2009 a CECER Cantemir nr. 8 în partea înregistrării membrului biroului electoral al secţiei de votare Ţolica nr. 44 dna Stoianova Zinaida din rezerva Consiliului comunal Enichioi;
- adoptarea de către CECER Cantemir nr. 8 a unei noi hotărâri prin care să fie înregistrată în calitate de membru al biroului electoral al secţiei de votare Ţolica nr. 44 dna Cemârtan Maria propusă de PLDM;
- atenţionarea preşedintelui CECER Cantemir nr. 8 asupra necesităţii respectării normelor Codului electoral.
în procesul examinării contestaţiei, Comisia Electorală Centrală a solicitat de la CECER Cantemir nr. 8 prezentarea copiilor de pe cererile depuse de concurentul electoral, PLDM, privind candidaturile propuse de partid în componenţa birourilor electorale ale secţiilor de votare şi acreditarea observatorilor din partea partidului rspectiv în secţiile de votare, precum şi copiile de pe hotărârile CECER Cantemir nr. 8 la care se face referire în contestaţie
în urma examinării tuturor materialelor prezentate, Comisia Electorală Centrală a constatat că de către PLDM au fost depuse la CECER Cantemir nr. 8 două cereri, cu nr. 47 şi nr. 48 din 3 iulie 2009, prin care una şi aceeaşi persoană, dna Cemârtan Maria, este propusă atât în calitate de membru al biroului electoral al secţiei de votare Ţolica nr. 44, cât şi ca observator în cadrul aceleiaşi secţii de votare.
La data de 10 iulie 2009, CECER Cantemir nr. 8 a adoptat hotărârea nr. 4/3 prin care a acreditat-o în calitate de observator pe dna M. Cemârtan în cadrul secţiei de votare Ţolica nr. 44.
CECER Cantemir nr. 8, la data de 13 iulie 2009, a început procedura de constituire a birourilor secţiilor de votare, iar în procesul examinării materialelor depuse la consiliu a constatat erori în documentele prezentate de concurenţii electorali, printre care şi în cele depuse de PLDM. Astfel, M. Cemârtan a fost regăsită şi în lista candidaturilor propuse în componenţa birourilor electorale ale secţiilor de votare, şi anume în componenţa biroului electoral al secţiei de votare Ţolica nr. 44.
Comisia Electorală Centrală consideră că CECER Cantemir nr.
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu art. 18, 26, 29, 63, 65 şi 67 din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală HOTĂRĂŞTE:
1. Se respinge contestaţia nr. APA-9/25 din 13 iulie
2. Se recomandă CECER Cantemir nr. 8 de a examina suplimentar chestiunea includerii reprezentantului PLDM în componenţa biroului electoral al secţiei de votare Ţolica nr. 44.
3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Eugeniu ŞTIRBU
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Chişinău, 21 iulie 2009
Nr. 2788
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md