H O T Ă R Â R E
cu privire la acreditarea reprezentanţilor instituţiilor mass-media pentru reflectarea alegerilor Parlamentului din 29 iulie 2009
Comisia Electorală Centrală a examinat demersurile depuse de Agenţia de presă a Federaţiei Ruse "ITAR-TASS" în Republica Moldova, Agenţia de ştiri a Companiei Naţionale de Stat a Republicii Belarus şi Portalul de ştiri economice "Hospodá?ské Noviny", Republica Cehă privind acreditarea reprezentanţilor săi pentru reflectarea alegerilor Parlamentului din 29 iulie 2009.
Au fost depuse actele necesare care confirmă acreditarea acestor instituţii mass-media pe lîngă Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova.
în conformitate cu art. 18 şi 64 din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997 şi Regulamentul cu privire la acreditarea reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă pe lîngă Comisia Electorală Centrală, aprobat prin hotărârea Comisiei nr. 172 din 21 martie 2006, Comisia Electorală Centrală HOTĂRĂŞTE:
1. Se acreditează pe lîngă Comisia Electorală Centrală reprezentaţii instituţiilor mass-media pentru reflectarea alegerilor Parlamentului din 29 aprilie 2009, conform anexei.
2. în activitatea lor persoanele acreditate se vor conduce de Constituţia Republicii Moldova, Codul electoral, Regulamentul cu privire la acreditarea reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă pe lîngă Comisia Electorală Centrală, precum şi de actele normative internaţionale la care Republica Moldova este parte.
3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării.
Secretarul Comisiei Electorale Centrale | Iurie CIOCAN |
Secretarul Comisiei Electorale Centrale | Iurie CIOCAN |
Chişinău, 24 iulie 2009
Nr. 2829
Anexă
la hotărârea Comisiei Electorale Centrale
nr. 2829 din 24 iulie 2009
Lista reprezentanţilor instituţiilor mass-media acreditaţi
pentru reflectarea alegerilor Parlamentului din 29 iulie 2009
1. Agenţia de presă a Federaţiei Ruse "ITAR-TASS" în Republica Moldova:
- Demideţki Valeri, şeful reprezentanţei;
- Demideţki Veniamin, reporter.
2. Agenţia de ştiri a Companiei Naţionale de Stat a Republicii Belarus:
- Kazakov Kirill, corespondent;
- Sorkin Aleh, cameraman;
- Tszbulski Mikhail, operator de lumini-şofer.
3. Portalul de ştiri economice "Hospodá?ské Noviny", Republica Cehă:
- Ondrej Soukup, reporter.
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md