H O T Ă R Î R E
cu privire la contestaţia nr. ALG-9/24 din 11 mai 2011 a dlui Valeriu Botezatu, pretendent la calitatea de candidat la funcţia de primar al mun. Bălţi
La 11 mai 2011 dl Valeriu Botezatu, pretendent la calitatea de candidat la funcţia de primar al mun. Bălţi,a depus o contestaţie, înregistrată la CEC cu nr. ALG-9/24,în care solicită să fie repus în dreptul său constituţional de a fi ales, respectiv să fie înregistrat în calitate de candidat independent la funcţia de primar al mun. Bălţi.
În motivarea contestaţiei se menţionează că ladata de 22.04.2011, Consiliul electoral de circumscripţie electorală municipală Bălţi nr. 2 (în continuare CECEM Bălţi nr. 2), i-a înmînat dlui Valeriu Botezatu, la cerere, cinci liste de subscripţie pentru colectarea semnăturilor, fiecare incluzînd maximum 40 semnături. Contestatarul afirmă că la întrebarea dacă vor fi îndeajuns 200 de semnături, secretarul CECEM Balti nr. 2, dna Irina Serdiuc, i-a răspuns că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, ar fi suficiente 150 semnături.
Ulterior, după depunerea actelor necesare pentru a fi înregistrat în calitate de concurent electoral, dlui Valeriu Botezatu i-a fost solicitat telefonic să depună suplimentar, în termen de o săptămînă, încă 4800 de semnături.
Contestatarul afirmă că a refuzat cererea CECEM Bălţi nr. 2 de a aduce liste suplimentare, deoarece conform art. 127 alin. (4) al Codului electoral nu se admite depunerea unor liste suplimentare după ce organul electoral a primit şi a înregistrat în registru setul de documente şi, de aceea, a solicitat să fie informat, în mod oficial, despre modificarea condiţiilor consiliului.
La 6 mai 2011, prin hotărîrea nr. 07/04, CECEM Bălţi nr. 2 a refuzat înregistrarea dlui Valeriu Botezatu în calitate de candidat independent la funcţia de primar al mun. Bălţi pentru alegerile locale generale din 5 iunie 2011, motivînd prin numărul insuficient de semnături valabile colectate în sustinerea candidatului.
În vederea examinării contestaţiei şi verificării faptelor expuse, CEC a solicitat punctul de vedere al părţii adverse, adică a CECEM Bălţi nr. 2, care a comunicat următoarele.
La22.04.2011, data eliberării listelor de subscripţie, dna Irina Serdiuc, secretar al CECEM Bălţi nr. 2, a menţionat că în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (1) din Codul electoral este necesară prezentarea unui număr minim de 5% din numărul total de alegatori, dar nu mai puţin de 150 şi nu mai mult de 10000 semnături, fără a preciza numărul concret de semnături corespunzătoare pentru susţinerea candidatului independent la funcţia de primar al mun. Bălţi.
La etapa verificării setului de documente depus, membrii CECEM Bălţi nr. 2 au depistat că numărul de semnături din listele de subscripţie este insuficient pentru înregistrarea dlui Valeriu Botezatu în calitate de concurent electoral.
Drept urmare, la 6 mai 2011, prin hotărîrea nr. 07/04, CECEM Bălţi nr. 2 a refuzat înregistrarea dlui Valeriu Botezatu în calitate de candidat independent la funcţia de primar al mun. Bălţi pentru alegerile locale generale din 5 iunie 2011.
Analizînd hotărîrea susmenţionată a CECEM Bălţi nr. 2 prin prisma prevederilor art. 43, 44 şi 127 ale Codului electoral, Comisia Electorală Centrală o consideră legitimă şi întemeiată.
Din aceste considerente, Comisia Electorală Centrală ajunge la concluzia de a respinge integral contestaţia dlui Valeriu Botezatu ca fiind neîntemeiată şi produsă ca efect al propriei atitudini faţă de perfectarea setului de documente prevăzut la art. 41-43 din Codul electoral.
Din considerentele expuse şi în conformitate cu art. 18, 26, 43-44 şi 127 din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Regulamentul privind procedura de examinare şi soluţionare a contestaţiilor de către organele electorale în perioada electorală, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 3353 din 20 iulie 2010, Comisia Electorală Centrală HOTĂRĂŞTE:
1. Se respinge contestaţianr. ALG-9/24 din 11 mai 2011 a dlui Valeriu Botezatu, pretendent la calitatea de candidat la funcţia de primar al mun. Bălţi, ca fiind neîntemeiată.
2. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.
Vicepreşedintele
Comisiei Electorale Centrale Ştefan URÎTU
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 13 mai 2011
Nr. 187
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md