H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul comunal Fîrlădeni, raionul Căuşeni
Consiliul comunal Fîrlădeni, prin decizia nr. 4/3.1 din 5 august 2011, a ridicat, la cerere, mandatul consilierului Cucovici Liuba, aleasă pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii nominalizate.
În conformitate cu documentele electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul comunal Fîrlădeni îi revine candidatului supleant Rotari Constantin de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 22 iunie 2011.
În temeiul art. 18 alin. (2) şi 133 alin. (12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală HOTĂRĂŞTE:
1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul comunal Fîrlădeni.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Fîrlădeni, raionul Căuşeni, candidatului supleant Rotari Constantin de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 4 octombrie 2011
Nr. 825
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md