HOTĂRÎRE
cu privire la prezentarea rapoartelor privind gestiunea financiară
a partidelor politice pentru primul semestru al anului 2018
În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 294-XVI din 21 decembrie 2007 privind partidele politice și cele ale pct. 65 din Regulamentul privind finanțarea activității partidelor politice, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 4401 din 23 decembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, semestrial, pînă la data de 15 iulie a anului de gestiune, și anual, pînă la 31 martie, partidele politice au obligația să prezinte Comisiei rapoartele privind gestiunea lor financiară.
Potrivit art. 112 alin. (2) din Codul de procedură civilă nr. 225-XV din 30 mai 2003, dacă ultima zi a termenului este nelucrătoare, acesta expiră în următoare zi lucrătoare, astfel data de 16 iulie 2018 a fost termenul-limită pentru prezentarea rapoartelor semestriale la Comisia Electorală Centrală.
Conform datelor de la Agenția Servicii Publice, obligația de a prezenta rapoartele privind gestiunea financiară pentru primul semestru al anului 2018 le-a revenit la 46 de partide politice. Pînă la momentul adoptării prezentei hotărîri, doar 38 din cele 46 de formațiuni politice au prezentat rapoartele.
În termenul stabilit, obligațiunea de a prezenta raportul privind gestiunea financiară pentru primul semestru al anului 2018 au onorat-o 33 de partide politice (în ordinea depunerii rapoartelor):
1. Partidul European;
2. Partidul Popular Creștin Democrat;
3. Partidul Popular Socialist din Moldova;
4. Partidul Politic Partidul Agrar din Moldova;
5. Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”;
6. Partidul Politic „Partidul Popular Democrat din Moldova”;
7. Partidul „Patrioții Moldovei”;
8. Partidul Național Liberal;
9. Partidul Democrat din Moldova;
10. Partidul Politic „Partidul Liberal Reformator”
11. Partidul Regiunilor din Moldova;
12. Partidul Politic Partidul Popular din Republica Moldova;
13. Partidul Politic „Partidul Unității Naționale”;
14. Partidul Politic Partidul Verde Ecologist;
15. Mișcarea Profesioniștilor „Speranța-Надежда”;
16. Partidul Liberal Democrat din Moldova;
17. Partidul Politic „Patria”;
18. Partidul Liberal;
19. Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”;
20. Partidul Social Democrat;
21. Partidul Politic „Partidul Legii și Dreptății”;
22. Partidul Politic Uniunea Centristă din Moldova;
23. Partidul Comuniștilor din Republica Moldova;
24. Partidul „Moldova Unită- Единая Молдова”;
25. Partidul Politic Pentru Neam și Țară;
26. Partidul Mișcarea „Acțiunea Europeană”;
27. Partidul Acțiunea Democratică;
28. Partidul Politic Voința Poporului;
29. Partidul Politic „Partidul Societății Progresiste”;
30. Partidul Politic Partidul Nostru;
31. Partidul Politic „Casa Noastră-Moldova”
32. Partidul Politic „Șor”;
33. Partidul politic Mișcarea Populară Antimafie.
Următoarele 5 partide politice au prezentat raportul privind gestiunea financiară pentru primul semestru al anului 2018 peste termenul stabilit de legislație:
1. Mișcarea Social-Politică a Romilor din Republica Moldova;
2. Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”;
3. Partidul Politic „Partidul Ruso-Slavean din Moldova”;
4. Partidul Politic „Partidul Popular European din Moldova”;
5. Partidul Conservator.
Nu au prezentat raportul privind gestiunea financiară pentru primul semestru al anului 2018, 8 formațiuni politice:
1. Partidul Politic „Democrația Acasă”;
2. Partidul Socialist din Moldova;
3. Partidul Politic Noua Opțiune Istorică;
4. Partidul Politic „Frontul Salvării Moldovei”;
5. Partidul Politic pentru Unirea Moldovei;
6. Mișcarea Social-Politică „Forța Nouă”;
7. Partidul Republican din Moldova;
8. Partidul Politic Partidul „Renaștere”.
În temeiul art. 18 alin. (2), art. 22 alin. (2) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art. 29, 30 alin. (1) din Legea nr. 294-XVI din 21 decembrie 2007 privind partidele politice, art. 481 alin. (3), art. 4237 din Codul contravențional nr. 218-XVI din 24 octombrie 2008 și prevederilor Regulamentului privind finanțarea activității partidelor politice, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 4401 din 23 decembrie 2015, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se constată nerespectarea termenului legal de prezentare a rapoartelor privind gestiunea financiară pentru primul semestru al anului 2018 de către următoarele formațiuni politice: Mișcarea Social-Politică a Romilor din Republica Moldova, Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Partidul Politic „Partidul Ruso-Slavean din Moldova”, Partidul Politic „Partidul Popular European din Moldova” și Partidul Conservator.
2. Se constată neprezentarea rapoartelor privind gestiunea financiară pentru primul semestru al anului 2018 conform cerințelor prevăzute în art. 29 alin. (1) din Legea privind partidele politice și pct. 65 din Regulamentul privind finanțarea activității partidelor politice de către: Partidul Politic „Democrația Acasă”, Partidul Socialist din Moldova, Partidul Politic Noua Opțiune Istorică, Partidul Politic „Frontul Salvării Moldovei”, Partidul Politic pentru Unirea Moldovei, Mișcarea Social-Politică „Forța Nouă”, Partidul Republican din Moldova și Partidul Politic Partidul „Renaștere”.
3. Se inițiază procedura contravențională, în temeiul art. 481 alin. (3) din Codul contravențional, în privința persoanelor cu funcție de răspundere din cadrul partidelor menționate la pct. 1 și 2 din prezenta hotărîre.
4. Hotărîrea adoptată se remite partidelor politice spre informare.
5. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale și în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președintele
Comisiei Electorale Centrale Alina RUSSU
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Veaceslav AGRIGOROAE
Chișinău, 21 august 2018
Nr. 1792
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md