H O T Ă R Î R E
despre raportul financiar de totalizare privind veniturile şi cheltuielile concurenţilor electorali în alegerile locale noi din 13 noiembrie 2011, la situaţia din 14 noiembrie 2011
În conformitate cu cerinţele art.38 alin. (10) al Codului electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, la situaţia din 14 noiembrie 2011 au prezentat rapoarte financiare următorii concurenţi electorali:
1. Partidul Democrat din Moldova;
2. Partidul Liberal;
3. Partidul Liberal Democrat din Moldova;
4. Partidul Politic "Partidul Socialiştilor din Republica Moldova";
5. Partidul Comuniştilor din Republica Moldova;
6. Partidul Naţional Liberal;
În urma verificării rapoartelor prezentate, s-a constatat că veniturile şi cheltuielile raportate corespund cu datele trimise de băncile unde au fost deschise conturile „Fond electoral” ale participanţilor.
În conformitate cu art.18 şi 38 alin. (8), (9) şi (10) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997 şi Regulamentul privind finanţarea campaniilor electorale şi a partidelor politice, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.3336 din 16 iulie 2010, Comisia Electorală Centrală HOTĂRĂŞTE:
1. Se ia act de rapoartele financiare privind veniturile şi cheltuielile concurenţilor electorali sus-vizaţi (Informaţia generalizatoare asupra acestora se anexează).
2. Se aprobă raportul financiar de totalizare privind veniturile şi cheltuielile concurenţilor electorali în alegerile locale noi din 13 noiembrie 2011, la situaţia din 14 noiembrie 2011: la venituri - în sumă de 26 486 lei şi la cheltuieli – în sumă de 26 380,85 lei.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.
Preşedintele |
Iurie CIOCAN |
Secretarul |
Andrei VOLENTIR |
Chişinău, 15 noiembrie 2011
Nr. 966
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md