H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul comunal Iezărenii Vechi, raionul Sîngerei
Consiliul comunal Iezărenii Vechi, raionul Sîngerei, prin decizia nr. 1/10 din 28 februarie 2018, a ridicat, în legătură cu absenţa fără motive întemeiate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, mandatul consilierului Ungureanu Mihail ales pe lista Partidului Democrat din Moldova.
Întrucît lista candidaţilor supleanţi ai Partidului Democrat din Moldova s-a epuizat, se restabilește şirul descrescător, iar după restabilirea acestuia, cea mai mare valoare numerică îi revine listei de candidați ai Partidului Politic Partidul Popular din Republica Moldova.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul comunal Iezărenii Vechi îi revine candidatului supleant Crucieru Vasile de pe lista Partidului Politic Partidul Popular din Republica Moldova, confirmată prin hotărîrile Judecătoriei Sîngerei din 30 iunie și 18 decembrie 2015.
În temeiul art. 18 alin. (2) şi art. 144 alin. (9), (12) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997 şi în conformitate cu pct. 18 lit. c), pct. 26 și pct. 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală hotărăşte:
1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul comunal Iezărenii Vechi.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Iezărenii Vechi, raionul Sîngerei, candidatului supleant Crucieru Vasile de pe lista Partidului Politic Partidul Popular din Republica Moldova.
3. Se preavizează consilierul Crucieru Vasile asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președintele
Comisiei Electorale Centrale Alina RUSSU
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Veaceslav AGRIGOROAE
Chișinău, 17 aprilie 2018
Nr. 1554
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md