H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Ţigăneşti, raionul Străşeni
Consiliul sătesc Ţigăneşti, prin decizia nr.8/18 din 13 decembrie 2011, a ridicat, la cerere, mandatul consilierului Cazac Rodica, aleasă pe lista Partidului Democrat din Moldova. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii nominalizate.
În conformitate cu documentele electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Ţigăneşti îi revine candidatului supleant Prenco Vitalie de pe lista Partidului Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 24 iunie 2011. La atribuirea mandatului s-a ţinut cont de declaraţia candidatului supleant Zinovii Andrei de pe lista Partidului Democrat din Moldova privind refuzul mandatului de consilier.
În temeiul art.18 alin.(2) şi 133 alin. (12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Ţigăneşti.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Ţigăneşti, raionul Străşeni, candidatului supleant Prenco Vitalie de pe lista Partidului Democrat din Moldova.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 24 ianuarie 2012
Nr. 1124
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md