HOTĂRÎRE
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Roșcani, raionul Strășeni
La Comisia Electorală Centrală au parvenit cererea de demisie a consilierului Andrei Ala aleasă pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova în Consiliul sătesc Roșcani, raionul Strășeni, precum și documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Roșcani îi revine candidatului supleant Gherciu Fiodor de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Strășeni din 2 iulie 2015. La atribuirea mandatului s-a ţinut cont de declaraţia candidatului supleant Sîrbu Chiril de pe lista aceluiași partid, prin care acesta refuză atribuirea mandatului de consilier.
Totodată, Comisia constată că cererea de demisie a consilierului a fost depusă la consiliu pe data de 30 iunie 2017, iar la Comisie a parvenit în data de 27 septembrie 2017, astfel rezultă că secretarul Consiliului sătesc Roșcani nu a respectat termenul stabilit la pct. 23 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013.
În temeiul art. 18 alin. (2), art. 22 alin. (1) lit. u), art. 133 alin. (12) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art. 5 alin. (2) lit. f) şi alin. (3) din Legea nr. 768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct. 23, pct. 25 şi pct. 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală hotărăşte:
1. Se ridică, în legătură cu cererea de demisie, mandatul consilierului Andrei Ala aleasă pe lista Partidului Liberal Democrat Moldova în Consiliul sătesc Roșcani.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Roșcani, raionul Strășeni, candidatului supleant Gherciu Fiodor de pe lista Partidului Liberal Democrat Moldova.
3. Se preavizează consilierul Gherciu Fiodor asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.
4. Se atenţionează secretarul Consiliului sătesc Roșcani, dna Șugani Nina, asupra necesităţii respectării termenului stabilit la pct. 23 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013.
5. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președintele
Comisiei Electorale Centrale Alina RUSSU
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Veaceslav AGRIGOROAE
Chișinău, 03 octombrie 2017
Nr. 1148
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md