H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul orășenesc Biruința, raionul Sîngerei
Consiliul orășenesc Biruința, raionul Sîngerei, prin decizia nr. 6/3 din 21 iulie 2017, a ridicat, în legătură cu absența fără motive întemeiate de la trei ședințe consecutive ale consiliului, mandatul consilierului Șveț Liudmila aleasă pe lista Partidului Politic „Partidul Nostru”. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formațiunii respective.
În baza documentelor electorale pe care le deține Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul orășenesc Biruința îi revine candidatului supleant Bardieru Vadim de pe lista Partidului Politic „Partidul Nostru”, confirmată prin hotărîrile Judecătoriei Sîngerei din 30 iunie și 30 decembrie 2015. La atribuirea mandatului s-a ținut cont de declarațiile candidaților supleanți Banu Pavel și Buzulan Iulia de pe lista aceluiași partid, prin care aceștia refuză atribuirea mandatului de consilier.
Totodată, Comisia constată că decizia consiliului local a fost adoptată la data de 21 iulie 2017, iar documentele necesare atribuirii mandatului de consilier candidatului supleant au parvenit la Comisie la 6 septembrie 2017, astfel rezultă că secretarul Consiliului orășenesc Biruința nu a respectat termenul stabilit la pct. 30 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013.
În temeiul art. 18 alin. (2) şi art. 133 alin. (12) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997 şi în conformitate cu pct. 18 lit. c), pct. 25, pct. 29 și pct. 30 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală hotărăște:
1. Se ia act de vacanța unui mandat de consilier în Consiliul orășenesc Biruința.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul orășenesc Biruința, raionul Sîngerei, candidatului supleant Bardieru Vadim de pe lista Partidului Politic „Partidul Nostru”.
3. Se preavizează consilierul Bardieru Vadim asupra obligației de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.
4. Se atenţionează secretarul Consiliului orășenesc Biruința, raionul Sîngerei, asupra necesităţii respectării termenului stabilit la pct. 30 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013
5. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președintele
Comisiei Electorale Centrale Alina RUSSU
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Veaceslav AGRIGOROAE
Chișinău, 26 septembrie 2017
Nr. 1136
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md