HOTĂRÎRE
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Hirova, raionul Călărași
Consiliul sătesc Hirova, raionul Călărași, prin decizia nr. 05/04 din 23 iunie 2017, a ridicat, în legătură cu absenţa fără motive întemeiate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, mandatul consilierului Spînu Mihai ales pe lista Partidului Democrat din Moldova. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii respective.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Hirova îi revine candidatului supleant Scafaru Isac de pe lista Partidului Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Călărași din 25 iunie 2015. La atribuirea mandatului s-a ţinut cont de declaraţia candidatului supleant Gheorghiță Felicia de pe lista Partidului Democrat din Moldova, prin care aceasta refuză atribuirea mandatului de consilier.
În temeiul art. 18 alin. (2) şi art. 133 alin. (12) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997 şi în conformitate cu pct. 18 lit. c), pct. 25 și pct. 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Hirova.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Hirova, raionul Călărași, candidatului supleant Scafaru Isac de pe lista Partidului Democrat din Moldova.
3. Se preavizează consilierul Scafaru Isac asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președintele
Comisiei Electorale Centrale Alina RUSSU
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Veaceslav AGRIGOROAE
Chișinău, 18 iulie 2017
Nr. 1036
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md