HOTĂRÎRE
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul comunal Iezărenii Vechi, raionul Sîngerei
Consiliul comunal Iezărenii Vechi, raionul Sîngerei, prin decizia nr. 2/1 din 19 aprilie 2017, a ridicat, în legătură cu absența fără motive întemeiate de la trei ședințe consecutive ale consiliului, mandatul consilierului Burcovschi Alexandru ales pe lista Partidului Democrat din Moldova. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formațiunii nominalizate.
În baza documentelor electorale pe care le deține Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul comunal Iezărenii Vechi îi revine candidatului supleant Gabor Renata de pe lista Partidului Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Sîngerei din 30 iunie 2015.
În temeiul art. 18 şi art. 133 alin. (12) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997 şi în conformitate cu pct. 18 lit. c) şi pct. 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se ia act de vacanța unui mandat de consilier în Consiliul comunal Iezărenii Vechi.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Iezărenii Vechi, raionul Sîngerei, candidatului supleant Gabor Renata de pe lista Partidului Democrat din Moldova.
3. Se preavizează consilierul Gabor Renata asupra obligației de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președintele
Comisiei Electorale Centrale Alina RUSSU
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Veaceslav AGRIGOROAE
Chișinău, 16 mai 2017
Nr. 943
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md