HOTĂRÎRE
cu privire la aprobarea modelului
buletinului de vot pentru referendumul local
În temeiul art. 18, 26 alin. (1) lit. f), art. 49 şi art. 193 din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se aprobă modelul buletinului de vot pentru referendumul local, conform anexei.
Partea de sus a buletinului de vot conține inscripţia „BULETIN DE VOT”, sub aceasta se va scrie tipul și data desfăşurării acestuia. La o distanță de 10 mm mai jos de data referendumului se aplică două numere: în partea stîngă numărul de ordine al circumscripţiei electorale, iar în partea dreaptă – numărul de ordine al secţiei de votare. Mai jos de cele două numere, tot la o distanță de 10 mm, în partea stîngă a buletinului de vot se înscrie textul întrebării supuse referendumului, în dreapta textului se plasează, pe orizontală, două patrulatere cu cuvintele „pentru” şi „contra”, iar sub acestea – două cercuri. Dimensiunile fiecărui patrulater sînt de 10 mm x 25 mm. Distanța dintre patrulatere este de 15 mm, iar dintre patrulater şi cerc – 13 mm. Cercurile au diametrul de 15 mm, în care alegătorul va aplica ștampila cu inscripţia „Votat”. Lungimea buletinului de vot este de 120 mm şi lăţimea de 160 mm.
2. Buletinele de vot se vor tipări pe hîrtie opacă (mată) de culoare galben pal.
3. Se abrogă hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 2036 din 25 iunie 2013 „Cu privire la aprobarea modelului buletinului de vot pentru referendumul local privind revocarea primarului”.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președintele
Comisiei Electorale Centrale Alina RUSSU
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Veaceslav AGRIGOROAE
Chișinău, 02 mai 2017
Nr. 904
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md