HOTĂRÎRE
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Șestaci, raionul Șoldănești
Secretarul Consiliului sătesc Șestaci, raionul Șoldănești, a transmis, Comisiei Electorale Centrale, cererea de demisie a consilierului Roșca Nicolai ales pe lista Partidului Democrat din Moldova, precum și documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant.
În baza documentelor electorale pe care le deține Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Șestaci îi revine candidatului supleant Palii Vladimir de pe lista Partidului Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Șoldănești din 25 iunie 2015. La atribuirea mandatului s-a ținut cont de declarațiile candidaților supleanți Peșterean Nicolae, Todorovici Natașa și Zgurean Neofit de pe lista aceluiași partid, prin care aceștia refuză atribuirea mandatului de consilier.
În temeiul art. 18, art. 22 alin. (1) lit. u), art. 133 alin. (12) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art. 5 alin. (2) lit. f) şi alin. (3) din Legea nr. 768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct. 23, pct. 25 şi pct. 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se ridică, în legătură cu cererea de demisie, mandatul consilierului Roșca Nicolai ales pe lista Partidului Democrat din Moldova în Consiliul sătesc Șestaci.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Șestaci, raionul Șoldănești, candidatului supleant Palii Vladimir de pe lista Partidului Democrat din Moldova.
3. Se preavizează consilierul Palii Vladimir asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate, în cazul apariţiei acesteia.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președintele
Comisiei Electorale Centrale Alina RUSSU
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Veaceslav AGRIGOROAE
Chișinău, 11 aprilie 2017
Nr. 863
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md