HOTĂRÎRE
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Pîrjota, raionul Rîșcani
Primarul satului Pîrjota, raionul Rîșcani, a transmis Comisiei Electorale Centrale cererea de demisie a consilierului Țolinca Ilie ales pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova și documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant. Setul de documente prezentat conține și decizia nr. 6/3 din 9 decembrie 2016 a Consiliului sătesc Pîrjota.
La examinarea documentelor prezentate s-a constatat că decizia în cauză a fost adoptată cu depășirea competenței materiale, deoarece, contrar prevederilor de la art. 5 alin. (3) al Legii nr. 768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, consiliul a ridicat mandatul consilierului Țolinca Ilie în legătură cu cererea de demisie pe motiv de incompatibilitate a funcției, însă competența în acest sens îi revine Comisiei Electorale Centrale. În vederea respectării cadrului legal în vigoare și avînd în vedere că decizia consiliului local, ca act emis în afara competenței, este lovită de nulitate, Comisia recomandă Consiliului sătesc Pîrjota să-şi abroge decizia nr. 6/3 din 9 decembrie 2016.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Pîrjota îi revine candidatului supleant Tanasov Silvia de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani din 2 iulie 2015.
În temeiul art. 18 alin. (2), art. 22 alin. (1) lit. u), art. 133 alin. (12) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art. 5 alin. (2) lit. f) şi alin. (3) din Legea nr. 768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct. 23 şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală hotărăşte:
1. Se ridică, în legătură cu cererea de demisie, mandatul consilierului Țolinca Ilie ales pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova în Consiliul sătesc Pîrjota.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Pîrjota, raionul Rîșcani, candidatului supleant Tanasov Silvia de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova.
3. Se preavizează consilierul Tanasov Silvia asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.
4. Se recomandă Consiliului sătesc Pîrjota, raionul Rîșcani, să-şi abroge decizia nr. 6/3 din 9 decembrie 2016.
5. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președintele
|
Alina RUSSU |
Secretarul |
Veaceslav AGRIGOROAE |
Chișinău, 17 ianuarie 2017
Nr. 686
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md