HOTĂRÎRE
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul comunal Albina, raionul Cimișlia
Consiliul comunal Albina, raionul Cimișlia, prin decizia nr. 7/16 din 14 decembrie 2016, a ridicat, în legătură cu absenţa fără motive întemeiate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, mandatul consilierului Țăpordei Iurie ales pe lista Blocului electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova – Iurie Leancă”. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii respective.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul comunal Albina îi revine candidatului supleant Nistreanu Gheorghe de pe lista Blocului electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova – Iurie Leancă”, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Cimișlia din 26 iunie 2015.
În temeiul art. 18 alin. (2) şi art. 133 alin. (12) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997 şi în conformitate cu pct. 18 lit. c), pct. 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul comunal Albina.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Albina, raionul Cimișlia, candidatului supleant Nistreanu Gheorghe de pe lista Blocului electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova – Iurie Leancă”.
3. Se preavizează consilierul Nistreanu Gheorghe asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președintele
|
Alina RUSSU |
Secretarul |
Veaceslav AGRIGOROAE |
Chișinău, 17 ianuarie 2017
Nr. 661
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md